Un interval cu proprietatea că există un singur număr natural, n
(2 ≤ n ≤ 10
), pentru care valoarea produsului 1·2·3·...·n
aparține acestui interval este numit interval factorial al lui n
.
Exemplu: [5, 8]
și [3, 23]
sunt intervale factoriale ale lui 3
, dar [1, 15]
și [7, 10]
nu sunt intervale factoriale ale niciunui număr.
Cerinţa
Să se scrie o funcție C++ care, pentru un număr natural n
transmis ca parametru, determină și întoarce prin intermediul unor parametri de ieșire un interval factorial al lui n
de lungime maximă.
Restricţii şi precizări
Numele funcției va fi interval
și va avea exact trei parametri, în această ordine:
- primul parametru,
n
, reprezintă un număr natural din intervalul[2, 10]
a
șib
, prin care furnizează câte un număr natural, astfel încât expresiab-a
să aibă valoare maximă, iar[a, b]
să fie interval factorial al luin
.
Exemplu
Dacă n=3
, apelul subprogramului va furniza prin parametrul a
valoarea 3
, iar prin b
valoarea 23
.
Important
Soluţia propusă va conţine doar definiţia funcţiei cerute. Prezenţa în soluţie a altor instrucţiuni poate duce erori de compilare sau de execuţie care vor avea ca efect depunctarea soluţiei.