Soluții trimise

Rezumat problemă

#4093 Apa

Daniel a descoperit un izvor cu apă cristalină și vrea ca această apă sa ajungă în orașul în care locuiește.

Daniel are și o hartă cu drumuri pe unde se pot crea râuri astfel încât apa de la izvor să ajungă la destinație. Acestea vor avea un debit limitat notat cu c pentru prevenirea inundațiilor.

În apropierea izvorului există și alte orașe pe unde râurile pot să treacă până să ajungă la destinație. Și acestea apar pe hartă, dar pentru că numele lor nu ajută, vor fi notate cu numere de la 2 până la n - 1. Numerele sunt unice și au o semnificație. Cu cât un număr este mai mic, cu atât altitudinea locației notate cu acel număr este mai mare și la fel și invers. De aceea izvorul va fi notat cu 1 pe hartă și destinația cu n, iar Daniel va folosi doar gravitația pentru transportarea apei.

Apa se va deplasa intr-o singură direcție. Un râu care are punctul de plecare i și destinația j, va exista doar dacă i < j. Daniel vrea să ajungă cat mai multă apă în oraș ca toți locuitorii să se bucure de aceasta, dar trebuie să aibă grijă sa nu apară inundații. Ajutați-l pe Daniel să împartă debitul fiecărui râu.

Problemă inspirată de pe Infoarena (Flux maxim)

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Voica Stefan (voicastefanalexandru) Apa 01 Decembrie 2024, 20:24 Evaluare finalizată 100
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 30 Noiembrie 2024, 14:25 Evaluare finalizată 72
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 30 Noiembrie 2024, 14:25 Evaluare finalizată 100
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 30 Noiembrie 2024, 13:45 Evaluare finalizată 100
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 30 Noiembrie 2024, 13:19 Evaluare finalizată 100
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 29 Noiembrie 2024, 12:41 Evaluare finalizată 72
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 29 Noiembrie 2024, 12:38 Evaluare finalizată 72
Trifan Bogdan (_bgd_) Apa 29 Noiembrie 2024, 12:38 Evaluare finalizată 58
Stefan Susanu (stefan_313) Apa 16 Noiembrie 2024, 20:49 Evaluare finalizată 100
Stefan Susanu (stefan_313) Apa 16 Noiembrie 2024, 20:48 Evaluare finalizată 86
Stefan Susanu (stefan_313) Apa 16 Noiembrie 2024, 20:48 Evaluare finalizată 86
B Andreea (andreeabdiana) Apa 16 Noiembrie 2024, 16:33 Evaluare finalizată 100
Ardelean Raul (Raul_A) Apa 06 Noiembrie 2024, 20:41 Evaluare finalizată 100
Morozan David (morozandavid) Apa 25 Septembrie 2024, 16:53 Evaluare finalizată 100
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:36 Evaluare finalizată 100
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:31 Evaluare finalizată 0
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:25 Evaluare finalizată 0
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:13 Evaluare finalizată 72
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:10 Evaluare finalizată 14
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 18:10 Evaluare finalizată E.C
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 17:49 Evaluare finalizată 72
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 17:34 Evaluare finalizată 72
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 17:22 Evaluare finalizată 72
Morozan David (david_morozan) Apa 24 Septembrie 2024, 17:21 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 17:04 Evaluare finalizată 0
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 17:02 Evaluare finalizată 0
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:58 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:47 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:47 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:46 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:44 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 16:37 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 15:36 Evaluare finalizată 72
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 15:34 Evaluare finalizată 58
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 09:45 Evaluare finalizată 44
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 09:35 Evaluare finalizată 44
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 09:18 Evaluare finalizată 44
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 08:41 Evaluare finalizată 58
Morozan David (morozandavid) Apa 24 Septembrie 2024, 08:39 Evaluare finalizată 44
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀ ⠀⠀⠀⠀ (Lain) Apa 23 August 2024, 09:07 Evaluare finalizată 100
⠀⠀⠀⠀⠀⠀⠀ ⠀⠀⠀⠀ (Lain) Apa 23 August 2024, 09:06 Evaluare finalizată E.C
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Apa 05 Iulie 2024, 13:33 Evaluare finalizată 100
Biclineru Radu (Radu_Bicli) Apa 05 Iulie 2024, 13:07 Evaluare finalizată E.C
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Apa 17 Mai 2024, 11:44 Evaluare finalizată 100
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Apa 17 Mai 2024, 11:43 Evaluare finalizată 86
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Apa 17 Mai 2024, 11:42 Evaluare finalizată 58
Dobre Darius-Adrian (Darius1414) Apa 17 Mai 2024, 11:41 Evaluare finalizată 86
Tudorache Andrei-Adrian (Andrei_Tudorache) Apa 13 Mai 2024, 20:30 Evaluare finalizată 72
Tudorache Andrei-Adrian (Andrei_Tudorache) Apa 13 Mai 2024, 20:28 Evaluare finalizată 58
Tudorache Andrei-Adrian (Andrei_Tudorache) Apa 13 Mai 2024, 20:28 Evaluare finalizată 0