Soluții trimise

Rezumat problemă

#1674 Livada1

Fermierul Quinto are o livadă plină cu pomi fructiferi. Livada are N rânduri, numerotate de la 1 la N, pe fiecare rând aflându-se câte M pomi fructiferi, numerotaţi de la 1 la M. Livada lui Quinto este una specială, aşa că pentru unii pomi se cunoaşte cantitatea de fructe (exprimată în kg) care poate fi culeasă, iar pentru alţii aceasta poate fi determinată pe baza unei formule. Quinto şi-a propus să recolteze C kg de fructe din pomii aflaţi în livada lui. Acesta foloseşte un utilaj modern pentru culesul fructelor. Utilajul poate fi folosit pe oricare din rândurile livezii, dar poate aduna doar fructele dintr-un şir consecutiv de pomi, începând cu primul pom de pe rândul respectiv, neavând posibilitatea de a culege parţial fructele dintr-un pom. Preocupat de frumuseţea livezii sale, Quinto s-a gândit la restricţii suplimentare pentru recoltarea cantităţii C de fructe. Astfel, el doreşte să adune fructele din pomi de pe maximum R rânduri diferite, pentru ca N-R rânduri să rămână complete. De asemenea, el doreşte să culeagă cu prioritate pomii care au o cantitate cât mai mică de fructe, pentru ca în livadă să rămână cei mai roditori pomi. Quinto şi-a dat seama că este dificil să culeagă fix C kg de fructe, prin urmare este mulţumit şi cu o cantitate mai mare, care respectă celelalte condiţii impuse de el.

Determinaţi cea mai mică valoare X posibilă astfel încât să se poată culege, în condițiile de mai sus, o cantitate de cel puțin C kg de fructe și orice pom din care se culeg fructe să conțină cel mult X kg de fructe.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Peter Tobias (PeterTobias) Livada1 15 Decembrie 2024, 21:16 Evaluare finalizată 100
stoica david (davidst09) Livada1 12 Decembrie 2024, 09:00 Evaluare finalizată E.C
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 20:04 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:56 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:55 Evaluare finalizată 70
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:55 Evaluare finalizată 70
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:55 Evaluare finalizată 70
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:54 Evaluare finalizată 60
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:49 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:37 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:32 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:32 Evaluare finalizată E.C
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:31 Evaluare finalizată 80
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:29 Evaluare finalizată 0
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:29 Evaluare finalizată 70
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:25 Evaluare finalizată 70
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:24 Evaluare finalizată 40
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:24 Evaluare finalizată 20
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:23 Evaluare finalizată 40
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:23 Evaluare finalizată 40
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:19 Evaluare finalizată 40
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:18 Evaluare finalizată 40
Petre Alexia-Bianca (informatica1218) Livada1 08 Decembrie 2024, 19:18 Evaluare finalizată 30
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:47 Evaluare finalizată 100
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:47 Evaluare finalizată 70
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:36 Evaluare finalizată 60
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:36 Evaluare finalizată 60
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:33 Evaluare finalizată 60
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:29 Evaluare finalizată 80
Vranceanu Teodor (TeodorV) Livada1 03 Decembrie 2024, 09:18 Evaluare finalizată 20
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 27 Noiembrie 2024, 19:37 Evaluare finalizată 100
Vitelaru Sofia (ioana18) Livada1 27 Noiembrie 2024, 09:14 Evaluare finalizată 100
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:41 Evaluare finalizată 70
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:39 Evaluare finalizată 0
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:38 Evaluare finalizată 20
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:36 Evaluare finalizată 70
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:34 Evaluare finalizată 70
Achenfiev Gabriel (Gabesty44) Livada1 21 Noiembrie 2024, 18:33 Evaluare finalizată 70
Carnu Emilian (Emilian123123) Livada1 17 Noiembrie 2024, 17:21 Evaluare finalizată 100
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 07 Noiembrie 2024, 12:43 Evaluare finalizată 100
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 07 Noiembrie 2024, 12:42 Evaluare finalizată 30
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 06 Noiembrie 2024, 19:37 Evaluare finalizată 0
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 06 Noiembrie 2024, 19:00 Evaluare finalizată 0
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 06 Noiembrie 2024, 18:59 Evaluare finalizată E.C
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 06 Noiembrie 2024, 18:57 Evaluare finalizată 0
Luca A (LucaMirsolea14) Livada1 06 Noiembrie 2024, 10:20 Evaluare finalizată E.C
Carnu Emilian (Emilian123123) Livada1 18 Octombrie 2024, 10:52 Evaluare finalizată 100
Carnu Emilian (Emilian123123) Livada1 18 Octombrie 2024, 10:51 Evaluare finalizată 80
Carnu Emilian (Emilian123123) Livada1 18 Octombrie 2024, 10:40 Evaluare finalizată 60
Carnu Emilian (Emilian123123) Livada1 18 Octombrie 2024, 10:17 Evaluare finalizată 0