Soluții trimise

Rezumat problemă

Deoarece vin sărbătorile, elevii de la Liceul de informatică s-au gândit să decoreze laboratorul P1 cu ghirlande legate între ele. Ei au cumpărat N ghirlande numerotate de la 1 la N și vor să le lege împreună apoi să orneze laboratorul. Fiecare ghirlandă are doua culori distribuite astfel încât capetele să aibă culori diferite. Culorile sunt codificate prin numere naturale. Decoraţiunile cumpărate au N-1 culori care apar exact de două ori şi 2 culori care apar doar o singură dată. Pentru a face munca mai distractivă ei s-au gândit că, la legarea a două ghirlande, să unească două capete de aceeaşi culoare.

1) Pentru cerinţa 1 copiii vor să afle suma codurilor culorilor aflate la cele două capete ale lanţului format prin legarea ghirlandelor cumpărate, respectând regulile de îmbinare de mai sus.
2) Pentru cerinţa 2 ajutaţi-i să lege ghirlandele pentru a decora laboratorul P1 respectând regulile menţionate. Trebuie sa afisati numerele de ordine ale ghirlandelor în ordinea în care vor fi legate. La cele doua capete se vor afla
cele doua ghirlande care conțin o culoare ce apare o singura data. Dintre acestea prima va fi cea care are codul culorii mai mic

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Geambazu Iulia (iuliageambazu) Ghirlande 26 Iunie 2024, 17:31 Evaluare finalizată 100
Geambazu Iulia (iuliageambazu) Ghirlande 26 Iunie 2024, 17:30 Evaluare finalizată 40
Geambazu Iulia (iuliageambazu) Ghirlande 26 Iunie 2024, 17:29 Evaluare finalizată E.C
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 19:12 Evaluare finalizată 100
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 18:59 Evaluare finalizată 50
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 18:58 Evaluare finalizată 50
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 18:44 Evaluare finalizată 70
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 18:43 Evaluare finalizată 70
ioanxh on ig (ioanxh_9) Ghirlande 24 Iunie 2024, 18:27 Evaluare finalizată 70
Strate Anais (Anaisteam) Ghirlande 19 Iunie 2024, 19:09 Evaluare finalizată E.C
Burcă Luiza (louisyy) Ghirlande 10 Iunie 2024, 10:10 Evaluare finalizată 100
User 1234 (TeodoraCalota) Ghirlande 07 Iunie 2024, 10:00 Evaluare finalizată 100
User 1234 (TeodoraCalota) Ghirlande 07 Iunie 2024, 10:00 Evaluare finalizată E.C
User 1234 (TeodoraCalota) Ghirlande 07 Iunie 2024, 09:59 Evaluare finalizată E.C
Nistor Adam (NistorAdam) Ghirlande 04 Iunie 2024, 19:29 Evaluare finalizată 0
Nistor Adam (NistorAdam) Ghirlande 04 Iunie 2024, 19:28 Evaluare finalizată E.C
Nistor Adam (NistorAdam) Ghirlande 04 Iunie 2024, 19:28 Evaluare finalizată E.C
Simulescu Adriana Mia (simulescu_adriana) Ghirlande 01 Mai 2024, 19:05 Evaluare finalizată 100
Simulescu Adriana Mia (simulescu_adriana) Ghirlande 01 Mai 2024, 18:54 Evaluare finalizată E.C
Gherasim Elena (elenagherasim) Ghirlande 21 Aprilie 2024, 10:05 Evaluare finalizată 0
Mestereaga Eric (Ericmeste) Ghirlande 17 Aprilie 2024, 15:26 Evaluare finalizată 100
Mestereaga Eric (Ericmeste) Ghirlande 14 Aprilie 2024, 21:29 Evaluare finalizată 40
Mestereaga Eric (Ericmeste) Ghirlande 14 Aprilie 2024, 21:28 Evaluare finalizată 40
Paunescu Stefan Vlad (Paunescu_Stefan_Vlad) Ghirlande 14 Aprilie 2024, 11:00 Evaluare finalizată 40
Paunescu Stefan Vlad (Paunescu_Stefan_Vlad) Ghirlande 13 Aprilie 2024, 19:21 Evaluare finalizată E.C
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 09:18 Evaluare finalizată 40
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 09:17 Evaluare finalizată E.C
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 09:10 Evaluare finalizată 40
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 09:09 Evaluare finalizată 20
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 09:03 Evaluare finalizată 10
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 08:56 Evaluare finalizată 0
Ungureanu Robert (zTheRobert) Ghirlande 08 Aprilie 2024, 08:56 Evaluare finalizată E.C
Raileanu Alexandru (AlexandruR2008) Ghirlande 05 Aprilie 2024, 12:28 Evaluare finalizată 40
Raileanu Alexandru (AlexandruR2008) Ghirlande 05 Aprilie 2024, 12:27 Evaluare finalizată E.C
Uriciuc Anca (uriciuc) Ghirlande 19 Martie 2024, 20:53 Evaluare finalizată 40
Teodorescu Casian (Casian__) Ghirlande 16 Martie 2024, 11:27 Evaluare finalizată 20
Teodorescu Casian (Casian__) Ghirlande 16 Martie 2024, 11:27 Evaluare finalizată 10
Teodorescu Casian (Casian__) Ghirlande 16 Martie 2024, 10:47 Evaluare finalizată 20
Teodorescu Casian (Casian__) Ghirlande 16 Martie 2024, 10:47 Evaluare finalizată 10
Teodorescu Casian (Casian__) Ghirlande 16 Martie 2024, 10:35 Evaluare finalizată 0
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 09 Martie 2024, 15:59 Evaluare finalizată 100
Cion jon (cionello) Ghirlande 09 Martie 2024, 15:49 Evaluare finalizată 100
Cion jon (cionello) Ghirlande 09 Martie 2024, 15:38 Evaluare finalizată 40
Cion jon (cionello) Ghirlande 09 Martie 2024, 15:37 Evaluare finalizată 0
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:24 Evaluare finalizată 40
Cion jon (cionello) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:22 Evaluare finalizată 40
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:01 Evaluare finalizată 0
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:01 Evaluare finalizată 0
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:00 Evaluare finalizată 0
Oprean Natasha (noprean) Ghirlande 08 Martie 2024, 15:00 Evaluare finalizată 0