#1233
Paint
Roberto are suflet de artist. El visează să ajungă într-o bună zi un pictor celebru, dar pentru moment își câştigă existența ca zugrav.
Roberto a primit sarcina de a zugrăvi un zid având lungimea n
metri şi înălţimea un metru. Pentru aceasta are la dispoziţie m
zile. În fiecare zi i
, el acoperă cu un singur strat de vopsea o porţiune compactă de înălțime un metru și de lungime l[i]
metri, începând de la distanţa d[i]
metri faţă de capătul din stânga al zidului.
Roberto ştie din experienţă că fiecare porţiune de zid trebuie acoperită cu cel puţin K
straturi de vopsea pentru ca stratul final de vopsea să aibă consistenţa dorită. Din nefericire, firea lui de artist nu i-a permis să-şi poată planifica munca în mod optim, astfel că la capătul celor m
zile de efort, Roberto a constatat că zidul are porţiuni pe care le-a acoperit de mai mult de k
ori şi alte porţiuni pe care le-a acoperit de mai puţin de k
ori.
Pentru a recupera în proprii săi ochi dar mai ales în ochii şefului de echipă, el trebuie să afle mai întâi suprafaţa totală a tuturor porţiunilor de zid care mai trebuie zugrăvite.
Cunoscând lungimea zidului n
, numărul de zile m
şi porţiunile compacte pe care le zugrăveşte în fiecare zi, determinaţi suprafaţa totală a zidului care mai trebuie zugrăvită.
Lot Juniori, Valcea, 2015
Problema | Paint | Operații I/O |
paint.in /paint.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.2 secunde | Limita memorie |
Total: 8 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #54749468 | Utilizator | |
Fișier | paint.cpp | Dimensiune | 442 B |
Data încărcării | 07 Decembrie 2024, 12:17 | Scor / rezultat | 100 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
0 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
1 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
2 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
3 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
4 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
5 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
6 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
7 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
8 | 0.008 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
9 | 0.012 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
10 | 0.016 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
11 | 0.016 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
12 | 0.016 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
13 | 0.016 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
14 | 0.02 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
15 | 0.02 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
16 | 0.02 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
17 | 0.04 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
18 | 0.056 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
19 | 0.056 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
Punctaj total | 100 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Paint face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.