Detalii evaluare #54578918

Rezumat problemă

În Tărâmul Magic al Insulelor, se desfășoară o vânătoare anuală de comori, unde echipele explorează insule fermecate, delimitate de apa ce le înconjoară. La ordinul regelui A., sunt ascunse comori pe fiecare insulă. Harta tărâmului este reprezentată sub forma unei matrice de dimensiune 𝑛 × 𝑚, ale cărei elemente codifică zone pătratice, cu latura de 1 metru. Acestea pot fi:

  • zonă care conține apă, marcată cu −1;
  • zonă care conține doar pământ, marcată cu 0; sau
  • zonă care conține pământ și o singură comoară, marcată cu un număr natural nenul.

Două zone se consideră vecine dacă au o latură comună. Două zone aparţin aceleiaşi insule dacă ele sunt vecine sau dacă se poate ajunge de la o zonă la cealaltă pe un drum care parcurge o succesiune de zone, oricare două zone parcurse consecutiv fiind vecine. În acest an, căpitanul Poseidon dorește să facă o farsă regelui A., permutând comorile, astfel încât fiecare comoară să fie mutată într-o zona în care inițial a fost o altă comoară. Totuși, pentru a nu atrage atenția prea mult, comorile vor rămâne în cadrul insulei pe care se aflau inițial

Pentru început, căpitanul Poseidon își propune să rezolve următoarele cerințe:

  1. Câte comori se găsesc pe insula pe care se află căpitanul Poseidon?
  2. Câte soluții există pentru plasarea tuturor comorilor, astfel încât fiecare comoară să fie mutată în cadrul aceleiași insule, într-o zonă în care inițial a fost o altă comoară? Pentru că numărul de soluții poate fi foarte mare, răspunsul va fi afișat modulo 1 000 000 007.

Detalii

Problema poseidon Operații I/O poseidon.in/poseidon.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #54578918 Utilizator Razvan . (TutuianuRazvan)
Fișier poseidon.cpp Dimensiune 1.10 KB
Data încărcării 02 Decembrie 2024, 22:27 Scor / rezultat 0 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
1 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
2 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
3 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
4 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
5 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
6 0 secunde Raspuns gresit. 5 0
7 0.004 secunde Raspuns gresit. 5 0
8 0.072 secunde Raspuns gresit. 5 0
9 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
10 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
11 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
12 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
13 0.004 secunde Caught fatal signal 11 5 0
14 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
15 0 secunde Caught fatal signal 11 5 0
16 0.072 secunde Caught fatal signal 11 5 0
17 0.036 secunde Caught fatal signal 11 5 0
18 0.048 secunde Caught fatal signal 11 5 0
19 0.032 secunde Caught fatal signal 11 5 0
Punctaj total 0

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema poseidon face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.