#1084
Tren
Un elev în clasa a V-a, Rareş, s-a gândit să studieze mersul trenurilor ce trec prin gara din oraşul său, într-o zi. Gara are 2
linii, numerotate cu 1
şi 2
, pe care sosesc şi pleacă trenurile. În acea zi, în gară sosesc T
trenuri. Pentru fiecare tren din cele T
, Rareş cunoaşte linia L
pe care va sosi, momentul sosirii, adică ora H
şi minutul M
, precum şi durata de timp S
de staţionare (exprimată în minute). El a decis ca perioada de studiu a celor T
trenuri să înceapă cu momentul sosirii primului tren în gară din cele T
şi să se încheie odată cu momentul plecării ultimului tren din cele T
.
Din sala de aşteptare Rareş poate vedea cele 2
linii. Rareş are însă o problemă: atunci când un tren se află în gară pe linia 1
, el nu poate vedea trenul staţionat în acelaşi timp pe linia 2
. De exemplu, dacă un tren ajunge în gară pe linia 1
la ora 14:21
şi staţionează 5
minute atunci trenul va pleca din gară la ora 14:26
. Astfel, în intervalul de timp [14:21-14:26]
, Rareş nu poate vedea ce se întâmplă pe linia 2
. Trenul de pe linia 2
va putea fi vizibil începând cu minutul următor, adică de la 14:27
.
Scrieţi un program care să determine pentru un număr T
de trenuri care trec prin gară în perioada de studiu din acea zi:
Z
care au staţionat pe aceeaşi linie;X
de trenuri pe care Rareş le vede;Y
(exprimată în număr de minute consecutive), din perioada de studiu, în care Rareş nu a văzut niciun tren.Problema | Tren | Operații I/O |
tren.in /tren.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #54187342 | Utilizator | |
Fișier | tren.cpp | Dimensiune | 817 B |
Data încărcării | 21 Noiembrie 2024, 16:53 | Scor / rezultat | 52 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
2 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
3 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
4 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
5 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
6 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
7 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - gresit. | 10 | 2 | ||
8 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
9 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 10 | 6 | ||
10 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - gresit. | 10 | 2 | ||
Punctaj total | 52 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Tren face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.