#1058
Puncte1
Andrei se descurcă foarte bine la geometrie şi de aceea născoceşte tot felul de jocuri pe care le testează cu Alexandru, colegul său de bancă. Pentru a pregăti noul joc cu trei niveluri, Andrei desenează pe o foaie de matematică reperul cartezian xOy
şi mai multe puncte distincte. Fiecare punct desenat are atât abscisa x
, cât şi ordonata y
, numere întregi.
La primul nivel, Alexandru determină numărul maxim de puncte (dintre cele desenate) aflate pe una dintre axele sistemului cartezian sau pe o dreaptă paralelă cu una dintre cele două axe.
La al doilea nivel, Alexandru consideră toate punctele desenate a căror abscisă x
şi ordonată y
verifică cel puţin una dintre relaţiile x=y
sau x+y=0
şi apoi calculează câte drepte distincte trec prin cel puţin două dintre aceste puncte.
La al treilea nivel, Alexandru numără şi şterge punctele din 3
în 3
(primul, al 4
-lea, al 7
-lea etc.), începând cu cel mai din stânga punct desenat şi continuând către dreapta. Dacă două sau mai multe puncte au aceeaşi abscisă, el le numără pe acestea de jos în sus (începând de la punctul cu ordonata cea mai mică). Când a ajuns cu număratul la cel mai din dreapta punct continuă cu cel mai din stânga punct rămas.
Alexandru se opreşte cu numărarea şi ştergerea când rămâne un singur punct desenat pe foaie.
Scrieţi un program care citeşte numărul natural nenul N
, apoi cele 2*N
numere întregi ce reprezintă coordonatele celor N
puncte şi determină:
a) NRP
, numărul maxim de puncte (dintre cele desenate) aflate pe una dintre axele sistemului cartezian sau pe o dreaptă paralelă cu una dintre cele două axe;
b) NRD
, numărul de drepte distincte care trec prin cel puţin două dintre punctele desenate a căror abscisa x
şi ordonată y
verifică cel puţin una dintre relaţiile x=y
sau x+y=0
;
c) XP
reprezentând abscisa punctului rămas pe foaie la sfârşitul celui de-al treilea nivel al jocului.
Problema | Puncte1 | Operații I/O |
puncte1.in /puncte1.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.8 secunde | Limita memorie |
Total: 32 MB
/
Stivă 32 MB
|
Id soluție | #52971330 | Utilizator | |
Fișier | puncte1.cpp | Dimensiune | 996 B |
Data încărcării | 14 Octombrie 2024, 16:24 | Scor / rezultat | 100 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
2 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
3 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
4 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
5 | 0.004 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
6 | 0.008 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
7 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
8 | 0.028 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
9 | 0.052 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
10 | 0.056 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
11 | 0.068 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
12 | 0.068 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
13 | 0.068 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
14 | 0.072 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
15 | 0.06 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
16 | 0.064 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
17 | 0.064 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
18 | 0.088 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
19 | 0.076 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
20 | 0.076 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. | 5 | 5 | ||
Punctaj total | 100 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Puncte1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.