#734
Miere
La marginea unei păduri sunt N
stupi aşezaţi în linie. Ei au asociate numere de ordine de la 1
la N
, în ordinea în care apar. Fiind sezonul florii de salcâm, albinele colectează foarte repede mierea. La finalul fiecărei zile, din satul aflat în apropiere vine un apicultor la volanul unui camion pentru a o recolta. Capacităţile camioanelor pot fi diferite. Procesul de strângere a mierii decurge astfel: camionul pleacă din dreptul stupului 1
şi încarcă întreaga cantitate de miere din acesta, apoi trece la stupul 2
şi procedează la fel şi aşa mai departe. Dacă odată ajuns la un stup camionul nu poate colecta întreaga cantitate de miere din acel stup, acesta întrerupe acţiunea de colectare şi se întoarce în sat. În ziua următoare, albinele din stupii de unde s-a recoltat refac cantitatea de miere din ziua anterioara. În plus, în fiecare stup cantitatea de miere creşte cu un kilogram faţă de ziua anterioară.
Dându-se N
, numărul de stupi, cantitatea de miere existentă în fiecare la finalul primei zile, numărul M
de zile în care se face colectarea mierii şi capacitatea camionului care trece în fiecare zi, se cere numărul de stupi din care se recoltează miere în fiecare dintre cele M
zile.
Lot Juniori, Alba Iulia, 2010
Problema | Miere | Operații I/O |
miere.in /miere.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.2 secunde | Limita memorie |
Total: 16 MB
/
Stivă 16 MB
|
Id soluție | #52552245 | Utilizator | |
Fișier | miere.cpp | Dimensiune | 717 B |
Data încărcării | 03 Octombrie 2024, 08:19 | Scor / rezultat | 100 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
2 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
3 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
4 | 0.004 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
5 | 0.008 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
6 | 0.012 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
7 | 0.016 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
8 | 0.008 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
9 | 0.016 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
10 | 0.02 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
Punctaj total | 100 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Miere face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.