Detalii evaluare #51702265

Rezumat problemă

#1058 Puncte1

Andrei se descurcă foarte bine la geometrie şi de aceea născoceşte tot felul de jocuri pe care le testează cu Alexandru, colegul său de bancă. Pentru a pregăti noul joc cu trei niveluri, Andrei desenează pe o foaie de matematică reperul cartezian xOy şi mai multe puncte distincte. Fiecare punct desenat are atât abscisa x, cât şi ordonata y, numere întregi.

La primul nivel, Alexandru determină numărul maxim de puncte (dintre cele desenate) aflate pe una dintre axele sistemului cartezian sau pe o dreaptă paralelă cu una dintre cele două axe.
La al doilea nivel, Alexandru consideră toate punctele desenate a căror abscisă x şi ordonată y verifică cel puţin una dintre relaţiile x=y sau x+y=0 şi apoi calculează câte drepte distincte trec prin cel puţin două dintre aceste puncte.

La al treilea nivel, Alexandru numără şi şterge punctele din 3 în 3 (primul, al 4-lea, al 7-lea etc.), începând cu cel mai din stânga punct desenat şi continuând către dreapta. Dacă două sau mai multe puncte au aceeaşi abscisă, el le numără pe acestea de jos în sus (începând de la punctul cu ordonata cea mai mică). Când a ajuns cu număratul la cel mai din dreapta punct continuă cu cel mai din stânga punct rămas.

Alexandru se opreşte cu numărarea şi ştergerea când rămâne un singur punct desenat pe foaie.

Scrieţi un program care citeşte numărul natural nenul N, apoi cele 2*N numere întregi ce reprezintă coordonatele celor N puncte şi determină:

a) NRP, numărul maxim de puncte (dintre cele desenate) aflate pe una dintre axele sistemului cartezian sau pe o dreaptă paralelă cu una dintre cele două axe;
b) NRD, numărul de drepte distincte care trec prin cel puţin două dintre punctele desenate a căror abscisa x şi ordonată y verifică cel puţin una dintre relaţiile x=y sau x+y=0;
c) XP reprezentând abscisa punctului rămas pe foaie la sfârşitul celui de-al treilea nivel al jocului.

OJI 2013, Clasa a VIII-a

Detalii

Problema Puncte1 Operații I/O puncte1.in/puncte1.out
Limita timp 0.8 secunde Limita memorie Total: 32 MB / Stivă 32 MB
Id soluție #51702265 Utilizator Socaciu Andreea Maria (AndreeaSocaciu)
Fișier puncte1.cpp Dimensiune 1.30 KB
Data încărcării 05 August 2024, 21:16 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
2 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
3 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
4 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
5 0.004 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
6 0.008 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
7 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
8 0.02 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
9 0.044 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
10 0.052 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
11 0.06 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
12 0.056 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
13 0.064 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
14 0.06 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
15 0.052 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
16 0.056 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
17 0.056 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
18 0.072 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
19 0.068 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
20 0.06 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 5 5
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Puncte1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.