#1097
Placare
O suprafaţă dreptunghiulară de înălţime N
şi lăţime M
unităţi trebuie acoperită perfect (placată) prin utilizarea unor plăci de formă dreptunghiulară de dimensiune 1 x P
sau P x 1
, unde P
este un număr natural nenul. Suprafaţa dată poate fi privită ca un caroiaj cu NxM
pătrăţele egale cu unitatea.
O placare corectă a suprafeţei iniţiale se memorează într-un fişier text folosind următoarele convenţii de codificare:
N
şi M
ale suprafeţei;P
este codificată prin numărul natural P
, iar o placă de înalţime P
se codifică prin numărul întreg –P
;1
;N
linii ale codificării se află câte un şir de valori întregi reprezentând, în ordine de la stânga la dreapta, codurile plăcilor care se găsesc amplasate începând de la respectiva linie;P
strict mai mare ca 1
al unei placi orizontale apare o singură dată pe linia corespunzătoare pe care se află placa, iar codul –P
al unei placi verticale va apare o singură dată şi anume pe prima linie de la care placa respectivă este amplasată în jos pe o anumita coloană a suprafeţei;0
.Folosind codificarea unei placări a suprafeţei iniţiale, se poate determina imaginea acestei placări sub forma unui tablou bidimensional A
, cu N
linii şi M
coloane, unde A
ij
= valoarea absolută a codului plăcii care se suprapune peste pătrăţelul de pe linia i
şi coloana j
.
Cunoscând codificarea unei placări corecte a suprafeţei date să se obţină imaginea acestei placări (matricea de valori corespunzătoare codificării suprafeţei).
OJI 2009, Clasa a IX-a
Problema | Placare | Operații I/O |
placare.in /placare.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #50867921 | Utilizator | |
Fișier | placare.cpp | Dimensiune | 838 B |
Data încărcării | 10 Mai 2024, 22:38 | Scor / rezultat | Eroare de compilare |
placare.cpp: In function 'int main()': placare.cpp:10:5: error: reference to 'cin' is ambiguous cin >> n >> m; ^ placare.cpp:4:10: note: candidates are: std::ifstream cin ifstream cin("placare.in"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from placare.cpp:2: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ placare.cpp:19:21: error: reference to 'cin' is ambiguous cin >> x; ^ placare.cpp:4:10: note: candidates are: std::ifstream cin ifstream cin("placare.in"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from placare.cpp:2: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ placare.cpp:33:13: error: reference to 'cout' is ambiguous cout << v[i][j]<<" "; ^ placare.cpp:5:10: note: candidates are: std::ofstream cout ofstream cout("placare.out"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from placare.cpp:2: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^ placare.cpp:34:9: error: reference to 'cout' is ambiguous cout << endl; ^ placare.cpp:5:10: note: candidates are: std::ofstream cout ofstream cout("placare.out"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from placare.cpp:2: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Placare face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.