#1233
Paint
Roberto are suflet de artist. El visează să ajungă într-o bună zi un pictor celebru, dar pentru moment își câştigă existența ca zugrav.
Roberto a primit sarcina de a zugrăvi un zid având lungimea n
metri şi înălţimea un metru. Pentru aceasta are la dispoziţie m
zile. În fiecare zi i
, el acoperă cu un singur strat de vopsea o porţiune compactă de înălțime un metru și de lungime l[i]
metri, începând de la distanţa d[i]
metri faţă de capătul din stânga al zidului.
Roberto ştie din experienţă că fiecare porţiune de zid trebuie acoperită cu cel puţin K
straturi de vopsea pentru ca stratul final de vopsea să aibă consistenţa dorită. Din nefericire, firea lui de artist nu i-a permis să-şi poată planifica munca în mod optim, astfel că la capătul celor m
zile de efort, Roberto a constatat că zidul are porţiuni pe care le-a acoperit de mai mult de k
ori şi alte porţiuni pe care le-a acoperit de mai puţin de k
ori.
Pentru a recupera în proprii săi ochi dar mai ales în ochii şefului de echipă, el trebuie să afle mai întâi suprafaţa totală a tuturor porţiunilor de zid care mai trebuie zugrăvite.
Cunoscând lungimea zidului n
, numărul de zile m
şi porţiunile compacte pe care le zugrăveşte în fiecare zi, determinaţi suprafaţa totală a zidului care mai trebuie zugrăvită.
Lot Juniori, Valcea, 2015
Problema | Paint | Operații I/O |
paint.in /paint.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.2 secunde | Limita memorie |
Total: 8 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #50361700 | Utilizator | |
Fișier | paint.cpp | Dimensiune | 476 B |
Data încărcării | 06 Aprilie 2024, 10:56 | Scor / rezultat | Eroare de compilare |
paint.cpp: In function 'int main()': paint.cpp:8:4: error: reference to 'cin' is ambiguous cin >> n >> k >> m; ^ paint.cpp:3:10: note: candidates are: std::ifstream cin ifstream cin("paint.in"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from paint.cpp:1: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ paint.cpp:11:10: error: reference to 'cin' is ambiguous cin >> s >> d; ^ paint.cpp:3:10: note: candidates are: std::ifstream cin ifstream cin("paint.in"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from paint.cpp:1: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ paint.cpp:21:5: error: reference to 'cout' is ambiguous cout << cnt; ^ paint.cpp:4:10: note: candidates are: std::ofstream cout ofstream cout("paint.out"); ^ In file included from /usr/include/i386-linux-gnu/c++/4.8/bits/stdc++.h:74:0, from paint.cpp:1: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Paint face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.