Detalii evaluare #36875661

Rezumat problemă

#1084 Tren

Un elev în clasa a V-a, Rareş, s-a gândit să studieze mersul trenurilor ce trec prin gara din oraşul său, într-o zi. Gara are 2 linii, numerotate cu 1 şi 2, pe care sosesc şi pleacă trenurile. În acea zi, în gară sosesc T trenuri. Pentru fiecare tren din cele T, Rareş cunoaşte linia L pe care va sosi, momentul sosirii, adică ora H şi minutul M, precum şi durata de timp S de staţionare (exprimată în minute). El a decis ca perioada de studiu a celor T trenuri să înceapă cu momentul sosirii primului tren în gară din cele T şi să se încheie odată cu momentul plecării ultimului tren din cele T.

Din sala de aşteptare Rareş poate vedea cele 2 linii. Rareş are însă o problemă: atunci când un tren se află în gară pe linia 1, el nu poate vedea trenul staţionat în acelaşi timp pe linia 2. De exemplu, dacă un tren ajunge în gară pe linia 1 la ora 14:21 şi staţionează 5 minute atunci trenul va pleca din gară la ora 14:26. Astfel, în intervalul de timp [14:21-14:26], Rareş nu poate vedea ce se întâmplă pe linia 2. Trenul de pe linia 2 va putea fi vizibil începând cu minutul următor, adică de la 14:27.

Scrieţi un program care să determine pentru un număr T de trenuri care trec prin gară în perioada de studiu din acea zi:

  • numărul maxim de trenuri Z care au staţionat pe aceeaşi linie;
  • numărul X de trenuri pe care Rareş le vede;
  • durata de timp maximă Y (exprimată în număr de minute consecutive), din perioada de studiu, în care Rareş nu a văzut niciun tren.

Detalii

Problema Tren Operații I/O tren.in/tren.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #36875661 Utilizator Popa Andrei (Haiducul)
Fișier tren.cpp Dimensiune 611 B
Data încărcării 28 Mai 2022, 10:44 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
2 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
3 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
4 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
5 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
6 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
7 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
8 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
9 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
10 0 secunde Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. Cerinta c - corect. 10 10
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Tren face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.