Structuri alternative

În anumite situații, este necesară executarea unor instrucțiuni în cadrul unui program numai în anumite condiții. Structurile alternative (numite și structuri de decizie) permit rezolvarea unor asemenea situații.

Instrucțiunea if

Instrucțiunea if este cea mai utilizată structură alternativă.

Sintaxa

Instrucțiunea if are două forme:

Varianta 1

if ( Expresie ) Instrucțiune1 else Instrucțiune2

Varianta 2

if ( Expresie ) Instrucțiune1

Mod de execuție

Instrucțiunea if se execută în felul următor:

Varianta 1

• se evaluează Expresia, care este de tip bool sau poate fi convertită la bool
• dacă valoarea ei este true
  • se execută Instrucțiune1
  • se continuă cu instrucțiunea care urmează după if
• dacă valoare expresiei este false
  • se execută Instrucțiune2
  • se continuă cu instrucțiunea care urmează după if

Varianta 2

• se evaluează Expresia
• dacă valoarea ei este true
  • se execută Instrucțiune1
  • se continuă cu instrucțiunea care urmează după if
• dacă valoare expresiei este false
  • se continuă cu instrucțiunea care urmează după if

Observații

• Varianta 2 (fără clauza else) a instrucțiunii if este echivalentă cu următoarea, în care Instructiune2 este o instrucțiune vidă:

  if ( Expresie ) Instrucțiune1 else ;

• Instrucțiune1 se execută numai dacă Expresie este adevărată. Instrucțiune2 se execută numai dacă Expresie este falsă. În nicio situație nu se execută ambele instrucțiuni!
• Instrucțiune1 și Instrucțiune2 pot fi orice fel de instrucțiuni, inclusiv instrucțiunea vidă și inclusiv o altă instrucțiune if.
• Dacă logica programului o cere, Instrucțiune1 și/sau Instrucțiune2 pot fi instrucțiuni compuse, care să conțină mai multe instrucțiuni.
• Datorită eventualelor conversii, pentru a stabili dacă o expresie este nenulă sau nulă nu trebuie neapărat să folosim operatorii relaționali == și !=. Astfel, secvențele de mai jos sunt echivalente:
  

  if(Expresie) … 

  
  

  if(Expresie != 0) … 

  
  De asemenea, următoarele secvențe sunt echivalente:
  

  if(! Expresie) … 

  
  

  if(Expresie == 0) … 

Erori frecvente

Scriem ; la finalul liniei if(Expresie).

Avem mai multe instrucțiuni care trebuie executate într-o anumita situație și nu le scriem între acolade.

Scriem ; după acolada închisă }.

Exemple

Următoarea secvență stabilește dacă un număr întreg citit este par sau impar și afișează un mesaj corespunzător:

int x;
cin >> x;
if(x % 2 == 0)
    cout << x << " este par";
else
    cout << x << " este impar";

Următoarea secvență citește două numere n m și stabilește dacă m este divizor al lui n, tratând cazul m=0. Este un exemplu de instrucțiuni if imbricate (una în alta).

int n , m;
cin >> n >> m;
if(m == 0)
    cout <<"nu putem imparti la zero!";
else
    if(n % m == 0)
        cout << m << " divide pe " << n << endl;
    else
        cout << m << " nu divide pe " << n << endl;

Următoarea secvență testează egalitatea cu 0 a unei expresii în forma scurtă, fără a folosi operatorii de egalitate:

if( n )
    cout << n << " nenul";
else
    cout << n << " este nul";

Instrucțiunea switch

Instrucțiunea switch permite executarea unor instrucțiuni, în funcție de egalitatea unei expresii cu anumite valori numerice constante:

Sintaxa

switch ( Expresie ) { case Constanta_1: Grup_Instructiuni_1 break; case Constanta_2: Grup_Instructiuni_2 break; … case Constanta_N: Grup_Instructiuni_N break; default: Grup_Instructiuni_default break; }

Mod de execuție

• se evaluează Expresie
• dacă valoarea expresiei este egală cu una dintre valorile constante din clauzele case, se execută instrucțiunile din grupul de instrucțiuni corespunzător, apoi se trece la instrucțiunea de după switch
• dacă valoarea expresiei nu este egală cu niciuna dintre valorile constante din clauzele case, se verifică existența clausei default;
  • dacă există clauza default, se execută instrucțiunile din grupul de instrucțiuni corespunzător clauzei default, apoi se trece la instrucțiunea de după switch
  • dacă nu există clauza default, se trece la instrucțiunea de după switch

Observații

• Valorile din clauzele case trebuie să fie constante întregi.
• În fiecare grup de instrucțiuni pot să apară oricâte instrucțiuni, de orice tip, eventual niciuna. Nu este necesară utilizarea instrucțiunii compuse.
• Prezența instrucțiunii break; nu este obligatorie, dar lipsa ei modifică modul de execuție al instrucțiunii. În exemplul de mai jos:

switch(n)
{
    case 1:
        cout << "n = 1\n";
    case 2:
        cout << "n = 2\n";
        break;
    case 3:
        cout << "n = 3\n";
        break;
}

dacă valoarea lui n este 1, se va afișa:

n = 1
n = 2

Mai exact, se execută toate instrucțiunile de la clauza case corespunzătoare valorii expresiei până la prima instrucțiune break; întâlnită.

Exemple

În exemplul de mai jos se afișează (aproximativ) numele zilei din săptămână în funcție de numărul ei.

#include <iostream>
using namespace std;
int main(){
    int zi;
    cin >> zi;
    switch(zi)
    {
        case 1:
            cout << "Luni\n"; break;
        case 2:
            cout << "Marti\n"; break;
        case 3:
            cout << "Miercuri\n"; break;
        case 4:
            cout << "Joi\n"; break;
        case 5:
            cout << "Vineri\n"; break;
        case 6:
        case 7:
            cout << "WEEKEND!!!\n"; break;
        default:
            cout << "Numarul zilei este incorect\n"; break;
    }
    return 0;
}

Observați mai sus că în clauza case 6: nu avem instrucțiuni. Dacă variabila zi are valoarea 6 sau 7 se va afișa:

WEEKEND!!!