Articole

Să considerăm următoarea problemă: “Se citesc trei numere naturale. Să se determine suma lor.” Desigur, este o problemă banală, dar haideți să o analizăm și să vedem mai multe soluții!

Versiunea Blockly

Soluția 1

Folosim trei variabile: a, b, c. Le citim și afișăm suma lor.

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, b, c;
    cin >> a >> b >> c;
    cout << a + b + c;
    return 0;
}

Soluția 2

Această soluție este asemănătoare cu cea anterioară, dar calculăm suma valorilor într-o variabilă suplimentară.

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, b, c, S;
    cin >> a >> b >> c;
    S = a + b + c;
    cout << S;
    return 0;
}

Soluția 3

Vom calcula suma valorilor pe rând. Atenție la inițializarea lui S cu 0!!!

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, b, c, S;
    S = 0;
    cin >> a >> b >> c;
    S = S + a;
    S = S + b;
    S = S + c;
    cout << S;
    return 0;
}

Soluția 4

Observăm că după ce adunăm la S valoarea unei variabile, nu o mai folosim. Putem astfel să folosim o singură variabilă în care să citim de trei ori câte un număr și, după fiecare citire, să adunăm la S valoarea curentă a variabilei.

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, S;
    S = 0;

    cin >> a;
    S = S + a;

    cin >> a;
    S = S + a;

    cin >> a;
    S = S + a;

    cout << S;
    return 0;
}

Soluția 5

Observă că în soluția anterioară am scris de trei ori aceleași instrucțiuni: cin >> a; S = S + a;. Trebuie înțeles că ele s-au executat de trei ori, dar valorile pe care le aveau variabilele s și S la fiecare pas erau diferite.

Aici intervin structurile repetitive: În loc să scriem de trei ori aceleași instrucțiuni, le vom scrie o singură dată, dar vom cere să fie executate de trei ori!. De exemplu putem folosi instrucțiunea while:

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, S;
    S = 0;

    int i = 1;
    while(i <= 3)
    {
        cin >> a;
        S = S + a;
        i++;
    }

    cout << S;
    return 0;
}

O altă soluție, folosind instrucțiunea for:

#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{ 
    int a, S;
    S = 0;

    for(int i = 1 ; i <= 3 ; i ++)
    {
        cin >> a;
        S = S + a;
    }

    cout << S;
    return 0;
}

Să începem cu niște definiții – în cele ce urmează vorbim despre numere naturale:

• Spunem că numărul n divide numărul m dacă există un număr p astfel încât n * p = m. De regulă, este echivalent cu faptul că restul împărțirii lui m la n este 0, în C/C++ m % n este 0.
• Dacă n divide pe m, spunem că n este divizor al lui m, iar m este multiplu al lui n.

Când scriem un număr, sau când ne gândim la el lucrăm cu o înșiruire de cifre care sunt vizibile în mod direct și au o semnificație clară. În calculator un număr este memorat (și poate fi accesat) ca o entitate distinctă, ca o valoare, nu ca o înșiruire de cifre. De aceea, pentru a determina cifrele unui număr trebuie să folosim anumite operații dintre cele pe care le avem la dispoziție în limbajul de programare folosit.

Determinarea cifrelor unui număr

Să ne gândim la un număr (natural), n = 274 – aici n este o variabilă de tip int.

Care dintre cifrele sale poate fi determinată cu o simplă operație aritmetică? Constatăm că putem determina ultima cifră a numărului cu operația C++ % 10 – restul împărțirii la 10. Într-adevăr, 274 % 10 este 4, adică ultima cifră (a unităților) a lui 274.

Cum putem determina cifra zecilor? Sigur, o soluție ar fi n % 100 / 10. Într-adevăr, n % 100 este 74, iar 74 /10 este 7. Ne amintim că, dacă operanzii sunt întregi, operația / reprezintă câtul împărțirii întregi.

Dar mai există o variantă, mai utilă pe termen lung :). Știm că n % 10 reprezintă cifra unităților lui n și vrem să determinăm cifra zecilor. Putem să modificăm mai întâi valoarea lui n, astfel: n = n / 10, și să determinăm ultima cifră a acestui număr. Este cifra unităților pentru valoarea curentă a lui n și cifra zecilor pentru valoarea inițială.

int n = 274;
cout << n % 10; // se va afisa 4
n = n / 10; // n devine 27
cout << n % 10; // se va afisa 7

Vom numi trunchiere operația prin care se elimină ultima cifră a valorii unei variabile întregi. Pentru a realiza trunchierea, folosim operația de atribuire și împărțirea la 10: n = n / 10 sau n /= 10.

Cum aflăm cifra sutelor? Trunchiem încă o dată valoarea lui n. n devine 2, iar n % 10 este 2, adică cifra sutelor pentru valoarea inițială a lui n. Mai mult, acum n are o singură cifră, și printr-o nouă trunchiere devine 0.

Să tragem câteva concluzii:

• ultima cifră a lui n este n % 10;
• prin trunchiere se elimină ultima cifră a lui n; ultima cifră a valorii curente este cifra zecilor a valorii inițiale;
• prin trunchieri succesive valoarea lui n devine 0. Numărul de trunchieri este în concordanță cu numărul de cifre din valoarea inițială a lui n.

Astfel, se conturează următorul program pentru determinarea cifrelor unui număr:

#include <iostream>
using namespace std;
int main()
{
    int n;
    cin >> n;
    while(n != 0) // cat timp n este nenul - mai are cifre
    {
        int uc = n % 10; //determinam ultima cifra a lui n
        cout << uc << " "; // prelucram ultima cifra
        n /= 10;    //  eliminam ultima cifra (trunchiem numarul)
    }
    return 0;
}

Observații:

• În programul de mai sus am afișat cifrele determinate. În probleme pot fi diverse cerințe.
• În program se obțin cifrele lui n în ordine inversă, de la ultima spre prima! Pentru n=274 se va afișa:

4 7 2

• dacă pentru n se citește valoarea 0, nu se va afișa nimic, deoarece expresia n != 0 este de la început nulă. Acest lucru are o importanță deosebită în anumite situații – de exemplu dacă s-ar cere numărul de cifre ale lui n.
• în urma determinării cifrelor lui n prin procedeul de mai sus, valoarea inițială a lui n se pierde – devine 0. Dacă la final avem nevoie de ea, trebuie să o copiem într-o altă variabilă.

Construirea unui număr cu cifre date

Să considerăm următorul șir de cifre, în ordine: 2 8 5 3

Cu ele se poate construi un număr, astfel:

• pornim de la valoarea R = 0;
• cifrele se adaugă în ordine:
  • la sfârșitul lui R
  • la începutul lui R

Dacă cifrele se adaugă la sfârșit, procedăm astfel:

1. R = 0
2. c = 2. R = 10 * R + c, adică R devine 10 * 0 + 2 = 2
3. c = 8. R = 10 * R + c, adică R devine 10 * 2 + 8 = 28
4. c = 5. R = 10 * R + c, adică R devine 10 * 28 + 5 = 285
5. c = 3. R = 10 * R + c, adică R devine 10 * 285 + 3 = 2853

Dacă cifrele se inserează la început, procedăm astfel:

1. R = 0
2. c = 2. R = R + 1 * c, adică R devine 0 + 1 * 2 = 2
3. c = 8. R = R + 10 * c, adică R devine 2 + 8 * 10 = 82
4. c = 5. R = R + 100 * c, adică R devine 82 + 100 * 5 = 582
5. c = 3. R = R + 1000 * c, adică R devine 582 +1000 * 3 = 3582

Ambele metode folosesc de fapt scrierea zecimală a numărului:

3582 = 0 + 1 * 2 + 10 * 8 + 100 * 5 + 1000 * 3

Pe de altă parte:

2853 =
285 * 10 +3 =
(28*10 + 5) * 10 +3 =
((2 * 10 + 8)*10 + 5) * 10 +3 =
(((0 * 10 + 2) * 10 + 8)*10 + 5) * 10 +3

În practică, cifrele cu care se construiește numărul pot să provină din diverse surse. O situație frecventă este construirea unui număr folosind cifrele altui număr cunoscut.

Exemple

Exemplul 1: Determinarea oglinditului unui număr dat

Prin oglinditul (inversul) unui număr se înțelege un numărul scris cu cifrele numărului inițial, în ordine inversă. De exemplu, oglinditul lui 274 este 472, iar oglinditul lui 1300 este 31 – numerele nu pot să înceapă cu cifra 0.

• Fie n numărul dat, și ogl variabila în care vom calcula rezultatul.
• Inițial ogl = 0.
• Vom aplica procedeul de determinare prin trunchieri succesive a cifrelor lui n.
• Fiecare cifră a lui n, calculată prin n % 10 va fi adăugată la sfârșitul lui ogl, prin atribuirea ogl = 10 * ogl + n % 10.

Program C++:

#include <iostream>
using namespace std;
int main(){
      int n;
      cin >> n;
      int ogl= 0;
      while(n){
      	ogl =10*ogl + n%10;
      	n /= 10;
      }
      cout << ogl << endl;
      return 0;
 }

Exemplul 2: Se dă un număr natural. Să se modifice acest număr, micșorând cu o unitate fiecare cifră impară. Dacă numărul dat este 275 rezultatul va fi 264.

Rezolvare: Vom determina cifrele numărului dat și vom construi rezultatul, inserând cifrele la început. Cifrele pare se inserează ca atare, cifrele impare se inserează micșorate.

• Fie n numărul dat și R rezultatul. Vom utliliza o variabilă suplimentară, p, pentru a calcula puterile lui 10.
• Inițial R = 0, p = 1
• Vom determina prin trunchieri succesive cifrele lui n în variabila uc, uc = n % 10.
  • Dacă uc este par, R = R + p * uc, apoi p = p * 10.
  • Dacă uc este impar, R = R + p * (uc - 1), apoi p = p * 10.

Program C++

#include <iostream>
int main()
{
    int n , R = 0, p = 1;
    std :: cin >> n;
    while(n) 
    {
        int uc = n % 10;
        if(uc % 2 == 0)
            R += p * uc;
        else
            R += p * (uc - 1);
        p *= 10;
        n /= 10;
    }
    std :: cout << R << std :: endl;
    return 0;
}

pbInfo.ro contine numeroase probleme care presupun determinarea cifrelor unui număr.
Vezi aici lista lor!

Instrucțiunile sunt porțiuni bine determinate ale unui program care stabilesc comportamentul programului – ce face acesta. Instrucțiunile se execută secvențial, în ordinea în care apar în program, și au un anumit efect. Fiecare instrucțiune (cu o excepție) se termină cu ;.

Se recomandă, deși nu este obligatoriu, ca pe o linie să nu fie mai mult de o instrucțiune, acest lucru sporind lizibilitatea programului. De asemenea, în cazul instrucțiunilor de control, se recomandă ca instrucțiunea subordonată să fie scrisă indentat.

Computerele prelucrează date! Le citesc de la tastatură, le memorează în variabile (sau constante), le afișează pe ecran. Și mai fac cu ele diverse operații. Noi suntem obișnuiți să facem operații aritmetice (adunări, scăderi, etc.), dar în C++ există multe alte operații.

Introducere

O operație este alcătuită din operanzi și operator. Operanzii reprezintă datele cu care se fac operațiile, iar operatorul este simbolul care stabilește ce operație se face cu operanzii. Din punct de vedere a numărului de operanzi, operațiile (operatorii) pot fi:

• unare – se aplică la un singur operand (de exemplu -7, operația de schimbare a semnului unui număr);
• binare – se aplică la doi operanzi (de exemplu adunarea numerelor, 2+5);
• ternare – se aplică la trei operanzi. Există un singur operator ternar în C++, operatorul condițional și va fi analizat mai jos.

Operanzii pot fi variabile, constante, literali, rezultatele unor funcții, rezultatele altor operații. O operație care are ca operanzi alte operații se numește expresie.

Fiecare operație C++ are un rezultat!

Acest articol analizează o parte a operatorilor C++, cei mai frecvent utilizați:

Operatorii aritmetici

Aceștia sunt: +, -, *, /, %. În exemplele de mai jos, considerăm variabilele:

• N = 11 și M = 3 de tip int
• X = 11 și Y = -3.5 de tip double.

Operatorii aritmetici unari

• + returnează valoarea operandului
• - returnează valoarea operandului cu semn schimbat.

Exemple

• + X = 11
• - Y = 3.5
• - + N = -11

Operatorii aritmetici binari

• + : adunarea a două numere;
• - : scăderea a două numere;
• * : înmulțirea a două numere;
• / : împărțirea a două numere;
• % : restul împărțirii a două numere întregi (modulo);
• În C++ nu există un operator pentru ridicarea la putere!

Adunarea, scăderea și înmulțirea se comportă conform așteptărilor, ca la matematică. Operația de împărțire și operația modulo necesită niște explicații suplimentare.

Împărțirea întreagă și împărțirea zecimală

Operația de împărțire are două moduri de lucru, în funcție de tipul operanzilor.

• Dacă operanzii sunt de tip întreg (int, short, char, etc.), se va realiza împărțirea întreagă, iar rezultatul operației / este câtul împărțirii întregi.
• Dacă operanzii sunt de tip real (float, double, long double), se va realiza împărțirea zecimală, iar rezultatul operației / este rezultatul acestei împărțiri, “cu virgulă”.

Exemple

• N / M = 3
• X / Y = -3.14286
• X / 2.0 = 5.5
• M / 2 = 1
• M / 2.0 = 1.5

Ultima împărțire este deosebită. Cei doi operanzi au tipuri diferite: M = 3 este de tip int, iar 2.0 este de tip double. Aici intervine operația de conversie implicită: în mod automat, valoarea operandului M se consideră ca fiind de tip double, împărțirea este împărțire reală și are rezultatul 1.5.

Operatorul modulo %

Operația modulo are sens numai dacă ambii operanzi sunt de tip întreg – împărțirea cu rest are sens numai în această situație. Iată câteva exemple:

• N % M = 2 : restul împărțirii lui 11 la 3 este 2
• 30 % 10 = 0

Operatorul modulo este util în multe situații. El poate fi utilizat pentru a afla ultima cifră a unui număr natural: ultima cifră a lui 276 este 276 % 10 adică 6, sau pentru a verifica dacă un număr N este divizor al lui M. În caz afirmativ, M % N este 0.

Observații suplimentare

• nu se poate face împărțire la 0.
• dacă cel puțin un operand al împărțirii întregi sau al operației modulo este negativ, rezultatul operației depinde de versiunea compilatorului C++ folosit. O variantă de evaluare, utilizată în unele compilatoare, este efectuarea operației cu operanzii în valoare absolută și apoi aplicarea regulii semnelor.

Exerciții

10 32 33 34 35 37 46 59

Operatorii relaționali

Sunt: <, >, <=, >=, ==, != .

Un operator relațional stabilește dacă între două numere (operanzii) are loc o anumită relație. Rezultatul acestei operații este adevărat sau fals. Rezultatul operațiilor relaționale poate fi 0 sau 1:

• rezultatul este 1 dacă relația este adevărată
• rezultatul este 0 dacă relația este falsă

Fie N = 11 și M = 3. Operațiile relaționale sunt:

• operații de comparare (comparații)
  • mai mic <; N < M este fals, adică 0
  • mai mare >; N > M este adevărat, adică 1
  • mai mic sau egal <=; M <= N este 1
  • mai mare sau egal >=; M >= N este 0
• operația de egalitate == ; N == M este fals, adică 0
• operația de neegalitate (diferit, not egal) !=; N != M este adevărat, adică 1.

Una dintre cele mai frecvente erori este folosirea pentru operația de egalitate a operatorului =, în loc de ==. Operatorul = reprezintă operația de atribuire!

O altă eroare frecventă apare la compararea mai multor numere. De la matematică suntem obișnuiți să comparăm numere astfel: a < b < c – condiția este adevărată dacă numerele sunt în ordine strict crescătoare. În C++, rezultatul acestei operații poate fi diferit de cel așteptat, datorită modului în care se fac operațiile.

De exemplu:

cout << (5 > 4 > 3) ; // 0 (false)

Expresia 5 > 4 > 3 este echivalentă cu (5 > 4) > 3 și se evaluază astfel:

• mai întâi se efectuează operația 5 > 4, cu rezultat adevărat (1)
• apoi se efectuează 1 > 3, cu rezultat fals (0)!!

Operatorii logici

Sunt: !, ||, &&.

Operatorii logici au operanzi de tip valori de adevăr și rezultat valori de adevăr. Istoric, operațiile logice sunt legate de numele matematicianului englez George Boole, cel care a pus bazele acestei ramuri a matematicii și a inventat algebra booleană și calculul propozițional.

În C++, operatorii logici pot fi aplicați oricăror valori numerice, și au ca rezultat una din valorile 0 sau 1. În exemplele de mai jos vom folosi literalii true și false, de tip bool.

Negația: !

• ! true este false. Orice valoare nenulă negată devine 0.
• ! false este true. 0 negat devine 1.

Disjuncția: ||

• false || false → false
• false || true → true
• true || false → true
• true || true → true

Conjuncția: &&

• false && false → false
• false && true → false
• true && false → false
• true && true → true

Exerciții

7 11 17 19 28 509

Legile lui De Morgan

Fie p și q două valori booleene (pot fi rezultatele unor expresii, de exemplu). Atunci:

• !(p && q) == !p || !q

• !(p || q) == !p && !q

Să luăm ca exemplu apartenența unei valori la un interval:

• x∈[a,b]
• expresia echivalentă C++ este x ≥ a && x ≤ b
• conform legilor lui De Morgan, prin negare obținem: !(x ≥ a) || !(x ≤ b)
• deoarece !(x ≥ a) este echivalent cu x<a, obținem:
• x < a || x > b
• folosind intervalele obținem: x ∈ (-∞,a)∪(b,+∞), adică x∉[a,b]

Exerciții

15 18 61 476 529

Operatorul de atribuire: =

Atribuirea este operația prin care o variabilă primește valoarea unei expresii:

variabila = expresie

Expresia poate avea orice fel de rezultat, dacă tipul său este identic cu al variabilei sau poate fi convertit la tipul variabilei. În cazul tipurilor întregi, reale, bool, oricare dintre acestea poate fi convertit la la oricare altul, eventual cu trunchierea unor valori.

Exemple:

#include <iostream>
using namespace std;
int main()
{
    int n , m; // valori aleatorii
    double x , y; // valori aleatorii
    n = 5; // valoare lui n devine 5
    cout << n << endl;
    m = n + 2; // valoare lui m devine 7
    cout << m << endl;
    n = n + 3; // valoarea lui n devine 5 + 3, adica 8
    cout << n << endl;
    x = m / 5; // valoarea lui x devine 8 / 5, adica 1. ATENTIE! este impartire intreaga
    cout << x << endl;
    y = 5; // valoarea lui y devine 5, de tip double. Are loc conversia lui 5 de tip int la double
    cout << y << endl;
    x = m / y; // valoarea lui x devine 1.4, deoarece impartirea este zecimala. Are loc conversia valorii lui m la double, apoi se face impartirea
    cout << x << endl;
    return 0; 
}

Atribuirea este o operație, deci are rezultat! Rezultatul operației de atribuire este chiar variabila care primește valoare.

Nu confundați operația de atribuire = cu operația de egalitate ==.

Este posibilă și realizarea unor atribuiri multiple, ca mai jos:

int a , b, c;
a = b = c = 10;

Toate variabilele vor primi valoarea 10.

Următoarea atribuire este mai interesantă:

n = n + 4;

Ea se efectuează astfel (să considerăm, ca exemplu, că valoarea inițială a lui n este 5):

• mai întâi se calculează expresia din dreapta, în care se folosește valoarea curentă a lui n: n + 4 este 5 + 4 adică 9
• valoarea expresiei din dreapta se atribuie variabilei din stânga, deci n devine 9.

Notă: În membru stâng al unei atribuiri poate fi nu doar o variabilă, ci o expresie de tip lvalue. Prin lvalue se înțelege left value, adică tocmai o expresie ce poate “în stânga” unei atribuiri. Variabilele sunt expresii lvalue, dar există și altfel de expresii, despre care vom vorbi mai târziu, care sunt lvalue.

Operatorii de atribuire compusă

Sunt: +=, -=, *=, /=, %=, >>=, <<=, &=, ^=, |=.

În programare sunt foarte frecvente atribuirile de forma:

x = x * 5;

în care unei variabile i se aplică o anumită operație aritmetică (în exemplul de mai sus *) iar rezultatul se memorează chiar în acea variabilă. Pentru a facilita scrierea codului în aceste situații, în C++ există atribuirea compusă:

var OP= expresie, echivalentă cu var = var OP expresie

Astfel, atribuirea x = x * 5 este echivalentă cu x *= 5.

Interschimbarea

Interschimbarea este operația prin care valorile a două variabile se sechimbă între ele. De exemplu, dacă variabilele A și B au valorile 5, respectiv 7, în urma interschimbării B va avea valoarea 5 și A va avea valoarea 7.

Interschimbarea se face prin interschimbări succesive. Există mai multe metode, dar cea mai utilizată este cunoscută sub numele de regula paharelor, deoarece este similară cu modul în care se schimbă conținutul a două pahare. În acest caz este nevoie de încă un pahar, iar în cazul interschibării variabilelor este nevoie de o variabilă auxiliară.

Schema interschimbării este următoarea:

int A = 5 , B = 7;
int aux = A;
A = B;
B = aux;
cout << A << " " << B; // 7 5

Exerciții

1196

Operatorii ++, --

Se numesc operatori de de incrementare (++) și decrementare (--).

Prin incrementarea unei variabile se înțelege mărirea valorii sale cu 1. Similar, prin decrementarea unei variabilă se înțelege micșorarea valorii sale cu 1.

Operația de incrementare a variabilei X poate fi:

• postincrementare: X ++. Efectul expresiei este mărirea valorii lui X cu 1, iar rezultatul operației este valoarea inițială a lui X.
• preincrementare: ++ X. Efectul expresiei este mărirea valorii lui X cu 1, iar rezultatul operației este chiar variabila X.

Exemplu pentru postincrementare:

int x = 5 , y = 10;
y = x ++; // y primeste valoare lui (x++), adica valoarea initiala a lui x
cout << x << " " << y; // 6 5

Exemplu pentru preincrementare:

int x = 5 , y = 10;
y = ++ x; // y primeste valoare lui (++x), adica valoarea marita a lui x
cout << x << " " << y; // 6 6

Operația de decrementare a variabilei X poate fi:

• postdecrementare: X --. Efectul expresiei este micșorarea valorii lui X cu 1, iar rezultatul operației este valoarea inițială a lui X.
• predecrementare: -- X. Efectul expresiei este micșorarea valorii lui X cu 1, iar rezultatul operației este chiar variabila X.

Operatorul condițional ?

Operatorul condițional este singurul operator ternar (cu trei operanzi) din C++. Sintaxa lui este:

expresie1 ? expresie2 : expresie3

și se evaluează astfel:

• se evaluează expresie1
• dacă rezultatul lui expresie1 este nenul (adevărat), se evaluează expresie2 și rezultatul acestei expresii va fi rezultatul operației ?
• dacă rezultatul lui expresie1 este nul (fals), se evaluează expresie3 și rezultatul acestei expresii va fi rezultatul operației ?

expresie2 și expresie3 trebuie să aibă rezultate de același tip, sau de tipuri compatibile.

Exemplu:

int x;
cin >> x;
cout << (x % 2 == 0? "par" : "impar");

Operatorul virgulă ,

În anumite situații, regulile de sintaxă ale limbajului C++ solicită prezența unei singure operații, dar logica programului cere prezența mai multor operații. Acestea pot fi grupate cu ajutorul operatorului ,. Sintaxa acestei operații este;

expresie1 , expresie2

Modul de evaluare este:

• se evaluează mai întâi expresie1, apoi expresie2 – important, dacă în expresie2 apar variabile care se modifică în expresie1
• rezultatul operației este rezultatul lui expresie2

Exemple:

int x , y , z;
x = 1 , y = 2 , z = 3;
x ++, y = x + 2, z -= x; // este semnificativa ordinea in care s-au evaluat cele trei expresii
cout << x << " " << y << " " << z; // 2 4 1

Operatorii pe biți

Sunt: &, |, ^, ~, <<, >>.

Operatorii pe biți reprezintă o temă avansată de programare. Ei permit manipularea directă și foarte rapidă a biților care formează reprezentarea în memorie a unei date. Vezi acest articol!

Operatorul de conversie explicită

În anumite situații trebuie să considerăm o expresie de un anumit tip ca fiind de alt tip. Acest lucru poate fi realizat prin operatorul de conversie:

(tip_nou) expresie

Exemple:

int x = 2;
cout << 7 / x << endl; // 3 - este impartire intreaga
cout << 7 / (double) x; // 3.5 - este impartire zecimala

char p = 'a';
cout << (int)p << endl; // 97, codul ASCII al lui 'a'
cout << p - 32 << endl; // 65
cout << (char)(p - 32); // A - carcaterul cu codul ASCII 65

Operatorul sizeof

Operatorul sizeof este un operator unar care se aplică la un tip de date sau la o expresie. Rezultatul său este numărul de octeți pe care îi ocupă o dată de acel tip, respectiv rezultatul expresiei.

Exemple

cout << sizeof(double) << endl; // 8: o data de tip double ocupa 8 octeti
cout << sizeof(3 + 5) << endl; // 4: 3 + 5 este de tip int; o data de tip int ocupa 4 octeti

Alți operatori

Limbajul C++ conține și alți operatori, dintre care:

• ( ) – modificarea priorității unei operații, apel de funcție
• [ ] – indexarea unui tablou
• ., -> – acces la membrii unei structuri
• &, * – referențiere (determinarea adresei unei variabile), dereferențiere (accesare variabilei de la o adresă)
• new, delete – alocare și dealocarea memoriei
• <<, >> – inserare și extragere din stream
• :: operatorul de rezoluție

Prioritatea operatorilor

Prioritatea operatorilor stabilește ordinea în care se evaluează o expresie care conține mai mulți operatori, de diverse feluri – ordinea în care se efectuează operațiile.

Asocierea operatorilor stabilește ordinea în care se evaluează o expresie ce conține mai mulți operatori cu aceeași prioritate. Poate fi de la stânga la dreapta sau de la dreapta la stânga.

Atât prioritatea, cât și asocierea operatorilor poate fi modificată folosind paranteze rotunde ()

Pentru operatorii prezentați mai sus, prioritatea este următoarea:

Nivelul 1 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operatorul de rezoluție ::

Nivelul 2 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• postincrementarea / postdecrementare ++ --
• accesul la elementele unui tablou []
• modificarea priorității unei operații, apel de functie ()
• accesul la câmpul unei structuri . ->

Nivelul 3 de prioritate. Asociere: dreapta stânga

• preincrementarea / predecrementare ++ --
• negarea pe biți ~, negarea logică !
• operatorii aritmetici unari + -
• referențierea / dereferențierea & *
• alocarea / dealocarea memoriei new delete
• operatorul sizeof
• operatorul de conversie explicită

Nivelul 4 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• pointeri la membri unei structuri .* ->*

Nivelul 5 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operații aritmetice multiplicative * / %

Nivelul 6 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operații aritmetice aditive + -

Nivelul 7 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• deplasare pe biți <<, >>

Nivelul 8 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operatorii relaționali de comparare < > <= >=

Nivelul 9 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operatorii relaționali de egalitate / neegalitate == !=

Nivelul 10 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• ȘI pe biți &

Nivelul 11 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• SAU EXCLUSIV pe biți ^

Nivelul 12 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• SAU (SAU INCLUSIV) pe biți |

Nivelul 13 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• conjuncția logică &&

Nivelul 14 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• disjuncția logică ||

Nivelul 15 de prioritate. Asociere: dreapta stânga

• atribuirea, atribuirea compusă = += -= *= /= %= >>= <<= &= ^= |=
• operatorul condițional ?

Nivelul 16 de prioritate. Asociere: stânga dreapta

• operatorul ,

Introducere

Operațiile de de intrare/ieșire sunt operațiile prin care un program primește date sau afișează rezultate. Aceste operații trebuie privite din perspectiva programului

• operații de intrare: datele intră în program, programul citește date
• operații de ieșire: datele ies din program, programul afișează date

Practic, datele care intră în program sau ies din program sunt șiruri de caractere pe care programul le primește, respectiv le trimite

Limbajul C++ oferă o modalitate uniformă de a realiza operațiile de intrare/ieșire, indiferent dacă se fac la consolă, în fișiere, sau cu alte dispozitive care prelucrează caractere. Este vorba despre stream sau flux. Stream-ul poate fi privit ca o înșiruire de caractere care sunt trimise într-o ordine bine determinată de la o sursă la o destinație. Programul va insera caractere în stream (dacă este un stream de ieșire, care afișează date) sau va extrage caractere din stream (dacă este un stream de intrare, din care se citesc date).

Biblioteca standard C++ permite lucrul cu mai multe categorii de stream-uri. Dintre acestea vom discuta în continuare despre stream-urile cu consola, dispozitivul standard de intrare-ieșire, altfel spus stream-uri care permit citirea de la tastatură și afișarea pe ecran. Obiectele care permit aceste operații sunt:

• cin – stream standard de intrare
• cout – stream standard de ieșire
• cerr – stream standard de ieșire pentru erori
• clog – stream standard de ieșire pentru înregistrarea evenimentelor

În continuare vom vorbi despre cout și cin – stream-ul standard de ieșire și de intrare. cerr și clog sunt și ele stream-uri de ieșire și funcționează precum cout; mai mult, de cele mai multe ori fac exact același lucru ca și cout – afișează pe ecran. Există însă situații când ieșirea produsă de cerr sau clog este redirectată către alte dispozitive.

Stream-ul de ieșire cout

În cele mai multe cazuri, dispozitivul standard de ieșire este ecranul și poate fi accesat cu stream-ul cout. Pentru aceasta, cout se folosește împreună cu operatorul de inserție <<, urmat de data care se va afișa:

cout << "Salut"; // afiseaza pe ecran Salut
cout << 17; // afiseaza numarul 17 pe ecran
cout << n; // afiseaza pe ecran valoarea variabilei n

Operatorul cout afișează în stream-ul din stânga valoarea din dreapta. Să observăm că "Salut" este delimitat de ghilimele, deoarece este o constantă literal de tip șir de caractere, iar n nu este delimitată de ghilimele, deoarece este o variabilă.

cout << "Salut"; //afiseaza cuvantul Salut
cout << Salut; // afiseaza valoare variabilei Salut

Putem afișa mai multe valori în aceeași instrucțiune:

cout << "Ana " << "are" << " mere."; // se va afisa Ana are mere

sau

int nr_mere = 17;
cout << "Ana " << "are " << nr_mere << " mere."; // se va afisa Ana are 17 mere

cout nu adaugă automat sfârșit de linie sau spatii. De exemplu:

cout << "Aceasta este o";
cout << "propozitie mai lunga!";

va afișa:

Aceasta este opropozitie mai lunga!

Pentru a insera spațiu între o și propoziție, îl precizăm explicit:

cout << "Aceasta este o "; // este un spatiu dupa o
cout << "propozitie mai lunga!";

sau

cout << "Aceasta este o";
cout << " propozitie mai lunga!"; // la inceput este un spatiu

Dacă vrem să afișăm pe linii diferite procedăm astfel:

cout << "Aceasta este o\n";
cout << "propozitie mai lunga!";

O altă variantă este să folosim manipulatorul endl pentru a întrerupe linia. De exemplu:

cout << "Aceasta este o" << endl;
cout << "propozitie mai lunga!";

Ambele variante de mai sus vor afișa:

Aceasta este o
propozitie mai lunga!

endl produce un caracter rând nou, exact ca și inserarea lui \n, dar mai face ceva: endl golește buffer stream-ului cout, adică forțează afișarea pe ecran tuturor caracterelor inserate în stream până în acest moment. endl poate produce întârzieri în execuția programului, deci trebuie folosit cu precauție.

Stream-ul de intrare cin

În cele mai multe cazuri, dispozitivul standard de intrare este tastatura și poate fi accesat cu stream-ul cin. Pentru aceasta, cin se folosește împreună cu operatorul de extragere >>, urmat de variabila în care se va memora valoarea extrasă (variabila care se va citi):

int n;
cin >> n;

Mai întâi se declară variabila n, apoi se citește o valoare pentru ea – se extrage din cin o valoare care se memorează în variabila n. La execuție, programul așteaptă să se introducă o valoare de la tastatură. De fapt, caracterele introduse sunt transmise programului numai când se apasă tasta ENTER.

Să considerăm următorul program:

#include <iostream>
using namespace std;
int main()
{
    int n = 7;
    cout << "n = ";
    cin >> n;
    cout << "n este " << n << endl;
    cout << "patratul lui n este " << n * n << endl;
    return 0; 
}

Rezultatul său depinde de valoare introdusă pentru n. Ar putea fi:

n = 25
n este 25
patratul lui n este 625

Dar dacă se nu se introduce un număr?

n = salut
n este 0
patratul lui n este 0

La operația de extragere din cin contează tipul variabilei de după >>. Caracterele din stream sunt interpretate în funcție de tipul variabilei. Dacă aceste caractere nu corespund cu tipul variabilei, operația de extragere eșuează. Dacă operația de extragere din stream eșuează:

• variabila nu se modifică și se setează un marcaj de eroare (failbit) – până la C++11;
• variabila primește valoarea 0 și se setează failbit. Dacă valoarea extrasă depășeste limitele tipului variabilei, aceasta primește valoarea maximă sau minimă a tipului său și se setează failbit – de la C++11.

Se pot citi valorile a două sau mai multe variabile în aceeași instrucțiune:

cin >> x >> y;

este echivalent cu

cin >> x;
cin >> y;

În ambele cazuri se așteaptă introducerea a două valori; acestea pot fi separate/precedate prin orice fel de caractere albe: spații, TAB-uri, caractere rând nou.

cout >> "Salut"; 
cin << n;
cin >> "Salut";

Limbajul C++ a fost inventat de către Bjarne Stroustrup în 1979, ca o extindere a limbajului C. Limbajul C a fost inventat în 1969-1973 de către Dennis Ritchie pentru a realiza sistemul de operare Unix. Astfel, aproape toate programele scrise în C pot fi compilate în C++, eventual cu foarte puține modificări.

Limbaje de programare

Limbajele de programare sunt limbaje asemănătoare cu limbajul uman. Conțin cuvinte (destul de puține), semne de punctuație, operații matematice și au reguli de scriere. Programele care rulează pe orice calculator au fost scrise într-un limbaj de programare. Există numeroase limbaje de programare, precum C, C++, Pascal, Java, Python, PHP, Javascript, etc.

Programul scris într-un limbaj de programare se numește program sursă și trebuie traduse într-un limbaj pe care îl înțelege procesorul, numit cod mașină, sau program executabil. Pentru anumite limbaje de programare operația de traducere se numește compilare (cazul lui C, C++, Pascal, etc.), pentru alte limbaje (PHP, Python, Javascript, etc.) operația de traducere se numește interpretare. Traducerea este realizată de un program specializat numit compilator sau interpretor.

Limbajul C++ este un limbaj compilat. Etapele scrierii unui program în C++ sunt:

• editarea programului C++; se obține fișierul sursă, cu extensia .cpp
• compilarea fișierului sursă; aici se verifică corectitudinea sintactică a programului (corectitudinea cuvintelor folosite, prezența semnelor de punctuație, etc.); dacă programul este corect sintactic, se va obține fișierul obiect, cu extensia .o sau .obj
• editarea de legături; se stabilesc legături între fișierul obiect curent și alte fișiere obiect, ale programatorului sau incluse în compilator; în urma acestei etape se obține programul executabil. În Windows, fișierele executabile au extensia .exe;
• programul executabil poate fi lansat în execuție (rulat).

Primul program C++

Cum scriem un program C++? Avem nevoie cel puțin de un editor de text pentru scrierea sursei și de un compilator C++. Deși fișierul sursă poate fi realizat cu orice editor de text, de cele mai multe ori folosim un IDE. Un IDE pentru C/C++ foarte utilizat este Code::Blocks. Acest articol prezintă modul de instalare a pachetului Code::Blocks pe calculator, împreună cu compilatorul MinGW, iar acest articol prezintă pașii necesari pentru a realiza un program C++ în Code::Blocks.

Să considerăm un prim program C++:

// primul program C++
#include <iostream>
int main()
{
    /*
      primul program C++
      il scriem in Code::Blocks
    */
    std :: cout << "Hello world";
    return 0; 
}

Dacă vom compila și rula acest program, pe ecran va apărea:

Hello world

Să analizăm acest program. El este alcătuit din mai multe linii:

• // primul program C++
  Această linie reprezintă un comentariu. Comentariile sunt texte explicative care nu influențează comportamentul programului. Ele sunt pentru programatori, pentru a înțelege mai repede semnificația programului. Acest comentariu începe de la cele două caractere slash // și se termină la sfârșitul liniei.
• #include <iostream>
  Liniile care încep cu # se numesc directive preprocesor. Ele sunt interpretate înainte de compilarea propriu-zisă, de către un program numit preprocesor. În cazul nostru, directiva #include cere preprocesorului să includă în sursă o secțiune a codului C++ standard, header-ul iostream, care permite realizarea operațiilor de citire și afișare – la noi afișarea mesajului Hello world pe ecran.
• int main()
  Această linie reprezintă declararea unei funcții. În esență, o funcție este un grup de instrucțiuni care are un nume dat; în acest caz, funcția se numește main și este alcătuită din toate instrucțiunile care urmează. Vom discuta pe larg despre functii mai târziu.
  Funcția numită main este specială în toate programele C++; această funcție este apelată când se lansează în execuție programul și trebuie să apară în orice program C++, o singură dată.
• {
  Parantezele acolade de la liniile 4 și 10 delimitează instrucțiunile care fac parte din funcția main
  

• /*
  
  primul program C++
  
  il scriem in Code::Blocks
  
  */

  
  Și acesta este un comentariu. Textele cuprinse între /* și */ nu influențează comportamentul programului. Ele pot să ocupe mai multe linii, sau pot să apară în interiorul unei linii.
  
• std :: cout << “Hello world”;
  Aceasta este o instrucțiune C++. O instrucțiune este o construcție (expresie, comandă) care face ceva. Instrucțiunile sunt “miezul” programelor, ele stabilind comportamentul acestora. Instrucțiunile dintr-un program se execută în ordine, una după alta.
  Această instrucțiune produce afișarea pe ecran a textului Hello world. Ea este alcătuită din trei părți. std::cout semnifică dispozitivul standard de ieșire (standard character output) – de cele mai multe ori ecranul calculatorului. A doua parte este operatorul de inserție <<, care indică faptul că ceea ce urmează este inserat în std::cout (trimis spre ecran). A treia parte este textul, "Hello world", cuprins între ghilimele, care va fi inserat în std::cout.
  Să observăm prezența caracterului ; la sfârșitul instrucțiunii. Orice instructiune C++ trebuie să se termine cu ;, la fel cum orice propoziție în limba română se termină cu caracterul . (punct).
  
  Una dintre cele mai frecvente erori de sintaxă este să uităm să scriem ; la finalul unei instrucțiuni.
• return 0;
  Această instrucțiune marchează finalul execuției funcției main și a programului nostru. Valoarea 0 semnifica faptul că programul s-a încheiat cu succes!
  Dacă în programul nostru ar fi fost și alte instrucțiuni după instrucțiunea return 0;, acestea nu s-ar mai fi executat.
• }
  Acolada închisă } reprezintă finalul funcției main.

Să reținem că nu toate liniile programului produc efecte la executarea programului. Unele linii (comentariile) sunt scrise numai pentru a ușura înțelegerea programului de către cel care îl citește/scrie. Mai mult, nu este obligatoriu ca fiecare instrucțiune să fie scrisă pe o singură linie. Următoarele trei exemple de funcție main au acelați efect:

int main()
{
  cout << "Salut";
  return 0;
}

int main() {  cout << "Salut";  return 0; }

int main()
{
  cout << 
       "Salut";

  return 0;
}

Să modificăm primul program, astfel încât să afișăm pe ecran două propoziții:

// al doilea program C++
#include <iostream>
int main()
{
    std :: cout << "Hello world!";
    std :: cout << "Primul program C++!";
    return 0; 
}

La rulare, programul va afișa:

Hello world!Primul program C++!

Să observăm că cele doua propoziții sunt scrie pe același rând al ecranului, chiar dacă au fost scrise cu două instrucțiuni distincte. Dacă dorim ca cele doua propoziții să fie afișate pe linii diferite ale ecranului, folosim std::endl.

// al doilea program C++
#include <iostream>
int main()
{
    std :: cout << "Hello world!" << std::endl;
    std :: cout << "Primul program C++!";
    return 0; 
}

Acum, programul va afișa:

Hello world!
Primul program C++!

Instrucțiunea using namespace std;

În C++, identificatorii sunt grupați în spații de nume – namespaces. Există un spațiu de nume predefinit, cu numele std, din care fac parte toți identificatorii din biblioteca C++ standard.

cout, ca și endl, este un identificator din spațiul de nume std și pentru a-l putea folosi trebuie folosită expresia std::cout. Pentru a ne referi mai simplu la identificatorii din spațiul de nume std se poate folosi instructiunea:

using namespace std;

Astfel, programul anterior poate fi rescris:

// al doilea program C++
#include <iostream>
using namespace std;

int main()
{
    cout << "Hello world!" << endl;
    cout << "Primul program C++!";
    return 0; 
}

Comentarii

Comentariile sunt texte care pot să apară în programul sursă și nu sunt luate în considerare la compilare. Ele sunt citite doar de către oameni, pentru a explica anumite secțiuni mai importante din program. Așa cum am văzut mai sus, în C++ sunt două tipuri de comentarii:

• // comentariu pe o linie
• /* comentariu de tip bloc */

Comentariul pe o linie începe de caracterele // și se termină la finalul liniei. Comentariul de tip bloc începe la /*, se termină la */ și se poate întinde pe mai multe linii.

Comentariile sunt importante! Trebuie să învățăm să scriem cod pe care să-l înțelegem și peste o zi sau un an, iar prezența comentariilor este un pas înainte.

Tipul de date reprezintă un concept foarte important în C/C++. Orice dată (constantă sau variabilă) este de un numit tip. Tipul datei precizează ce valori poate avea acea dată și ce operații se pot face cu ea.

În C/C++ tipurile de date sunt:

1. Tipuri simple
   • Tipul int
   • Tipurile float și double
   • Tipul char
   • Tipul pointer
   • Tipul bool
   • Tipul void
2. Tipuri derivate
   • Tipul tablou
   • Tipul structură/clasa
   • Tipul enumerare

Acest articol se referă numai la tipurile simple.

Tipul int

• permite memorarea de valori întregi – pozitive sau negative;
• o dată de tip int ocupă (de regulă) 4 octeți; astfel, poate memora valori întregi din \([-2^{31},2^{31}-1]\), adică \([-2.147.483.648,2.147.483.647]\).

Exemplu

int n = 100;

În probleme, dacă datele întregi nu depășesc (aproximativ) 2.000.000.000 folosim tipul int. Pentru datele care depășesc această valoare vom folosi tipul long long.

Tipurile float și double

• memorează numere reale;
• separatorul zecimal este punctul .
• se mai numesc tipuri în virgulă mobilă;
• datele reale pot fi date în forma fixă sau în forma științifică (exponențială);
• tipul float se reprezinta pe 4 octeți;
• tipul double se reprezinta pe 8 octeți;

Exemplu

float p = 3.14, r = 2.5;
double A = p * r * r;

Datele reale pot fi scrise în forma științifică (exponențială):

double x = 1.24E+07; // înseamnă 1.24 * 10^7

Tipul char

• se folosește pentru caractere ASCII
• stochează un singur caracter
• se reprezintă pe 1 octet
• caracterele sunt delimitate prin apostrof ‘

Exemplu

char c='A';

În C++, o dată de tip char nu memorează caracterul, ci un număr corespunzător caracterului. Mai multe detalii aici.

Tipul pointer

• o dată de tip pointer memorează o adresă de memorie – de exemplu adresa unei variabile;

Informații despre pointeri găsiți în acest articol.

Tipul bool

Anumite operații care se fac cu datele au ca rezultat valori de adevăr: adevărat sau false.

• tipul bool conține două valori: true și false ;
• se reprezintă (de regulă) pe 1 octet;
• valorile numerice ale lor sunt 1 și 0;
• se folosesc în instrucțiuni condiționale și repetitive

Exemplu

bool pp = false;

Tipul void

• cuvântul void înseamnă “nimic” sau “fără valoare”;
• datele de tip void nu au valori și nu se pot face cu ele operații;
• îl folosim pentru funcții și pointeri

Nu putem declara variabile de tipul void.

Modificatori de tip

Permit schimbarea modului în care se face reprezentarea internă a unei date. Aceștia sunt:

• signed
• unsigned
• short
• long

Pot fi aplicați tipurilor

• int
• double
• char

Orice program prelucrează date. Acestea se află în memoria RAM a calculatorului, și pot fi variabile (valoarea datei se poate modifica) sau constante (valoarea nu se poate modifica).

Variabile

O variabilă reprezintă o locație de memorie unde se află o valoare de un anumit tip. Orice variabilă este caracterizată de:

• adresa variabilei. Memoria RAM a calculatorului este adresată – fiecare octet (byte) din memorie are asociat un număr de ordine, începând de la 0. Acest număr reprezintă adresa acelui byte și se afișează implicit în baza 16.
• identificatorul variabilei – reprezintă un nume pentru variabilă – legătura dintre variabilă si adresa ei. Identificatorul respectă următoarele reguli:
  • conține litere mari, mici ale alfabetului englez cifre și caracterul de subliniere '_' – underline. Literele mari sunt considerate diferite de cele mici, astfel că Raspuns, raspuns și RASPUNS reprezintă identificatori diferiți.
  • primul caracter nu poate fi cifră. Deși este posibil ca un identificator să înceapă cu '_', nu este recomandat, pentru a evita anumite conflicte cu identificatori de sistem.
  • identificatorul nu poate face parte din lista cuvintelor rezervate – disponibilă la finalul acestui articol.
  • nu există limite legate de lungimea unui identificator, dar numai primele 31 de caractere sunt semnificative.
• tipul variabilei – stabilește ce fel de valori poate să ia variabila, între ce limite sunt acestea, precum și ce operații pot fi realizate cu variabila. Citește aici despre tipurile de date!
• domeniul de vizibilitate – reprezintă zona din program în care variabila există și poate fi utilizată. Variabilele pot fi globale sau locale.
  • variabilele locale se declară într-un bloc (între paranteze acolade {...}) și sunt vizibile doar în acel bloc. Au valori inițiale aleatorii.
  • variabilele globale se declară în exteriorul oricărui bloc și sunt vizibile în toate blocurile care urmează declarării. Sunt inițializate cu 0.

În C/C++, variabilele trebuie declarate, precizând tipul și identificatorul. Sintaxa este:

Tip_de_date Lista_identificatori;

unde Tip_de_date poate fi orice tip C++ corect (citește aici despre tipurile de date), iar Lista_identificatori este alcătuită din cel puțin un identificator. Dacă sunt mai mulți, se vor separa prin caracterul virgulă ,.

Exemple:

int a , x;

S-au declarat două variabile, cu numele a și x ce vor putea memora valori numere întregi dintr-un interval pe care îl vom studia mai târziu.

La declarare, variabilele pot fi inițializate cu o valoare corespunzătoare tipului de date folosit:

int a = 1, x;

Următorii identificatori C++ sunt corecți: a, numar, Numar, alt_numar, a2b, _suma – nerecomandat, un_nume_de_variabila_foarte_lung.

Următorii identificatori C++ sunt incorecți:

• 2a – începe cu cifră. Identificatorii pot începe cu litere sau '_'
• alt numar – conține caracter interzis: spațiu
• un-numar – contine caracter interzis: minus
• număr – conține litera ă. Identificatorii pot conține numai litere ASCII – din alfabetul englez.

Constante

Constantele sunt date care nu-și modifică valoarea în timpul execuției programului. Pot fi constante cu nume, sau constante literale, date direct prin valoarea lor.

Constante simbolice

Constantele simbolice (cu nume) pot fi precizate în două moduri:

• prin directiva define. Exemplu:
  

  #define MAX 101

• se pot declara variabile cu modificatorul const; ele devin read-only, iar valoarea lor nu mai poate fi modificată. Exemplu:
  

  const int MAX = 101;

Notă: la declararea variabilelor read-only este obligatorie inițializarea!

Literali

Într-un program pot apărea valori constante, fie că sunt numere, caractere, șiruri de caractere sau de altă natură. Acestea se mai numesc constante literale sau literali.

Constante întregi

Reprezintă numere întregi – fără parte fracționară. Pot fi:

• Constante zecimale – în baza 10
  • exemple: 176, -54, 0;
  • pot conține cifrele: 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9;
• Constante octale – în baza 8
  • încep întotdeauna cu 0;
  • exemple: 015, 062;
  • pot conține cifrele: 0 1 2 3 4 5 6 7;
• Constante hexazecimale – în baza 16:
  • încep întodeauna cu 0x;
  • exemple: 0x15, 0x6f, 0xff;
  • pot conține cifrele: 0 1 2 3 4 5 6 7 8 9 A B C D E F.

O constantă octală nu poate contine cifra 9. Valoarea 0295 nu este corectă și va produce eroare de compilare!

Constante reale

Reprezintă numere reale și se mai numesc în virgulă mobilă. Separatorul zecimal este caracterul punct '.' și pot apărea în două forme:

• scrierea standard (fixă): -1.5 14.974
• scrierea științifică, cu mantisă și exponent. Numărul -0.567E+2 înseamnă -0.567*10+2, adică -56.7:
  • -0.567 reprezintă mantisa;
  • +2 reprezintă exponentul.

Constante caracter – char

Sunt alcătuite dintr-un singur caracter, delimitat de apostroafe: ‘.

Exemplu

'a', 'B', '~', '?'

O categorie aparte de caractere constă în secvențele ESCAPE. O secvență escape este alcătuită din două caractere, dintre care primul este backslash: \. Reprezintă caractere care nu pot fi scrise ca atare sau au un înțeles special. Din punct de vedere sintactic sunt caractere, fiind delimitate prin aprostrof. Probabil cea mai cunoscută secvență escape este '\n' – new line (enter).

Dintre secvențele escape amintim:

• '\n' – Newline
• '\b' – Backspace
• '\f' – Form feed
• '\r' – Return
• '\t' – TAB orizontal
• '\\' – Backslash
• '\'' – Apostrof
• '\"' – Ghilimele
• '\?' – Semn de întrebare
• '\0' -Caracterul nul

O constantă char conține exact un caracter. Nu putem avea mai multe caractere între apostroafe, cu excepția secvențelor escape, dar o secvență escape reprezintă un singur caracter!

Constante șir de caractere

Sunt delimitate de ghilimele “. Pot să conțină secvențe escape.

Exemple

"numar", "n = ", "Am terminat.\n"

'A' și "A" nu reprezintă același lucru: 'A' este un caracter, iar "A" este un șir de caractere, format dintr-un singur caracter!

Cuvinte rezervate

Nu orice cuvânt poate fi utilizat pe post de identificator. Există în C++ o listă de cuvinte care au o semnificație bine determinată și nu pot fi utilizate în alt scop. Ele se numesc cuvinte rezervate (keywords) și sunt următoarele:

Exerciții

1281 1286 1282 1283 1284 1285

În orice sistem de calcul, datele – de orice tip – se memorează sub formă de numere. Mai mult, acestea se reprezintă în baza 2. În consecință, pentru a memora în calculator caractere este necesară utilizarea unei reprezentări a caracterelor prin numere. O astfel de reprezentare este Codul ASCII.

Introducere

ASCII este o formă de reprezentare în calculator a caracterelor folosită în toate limbajele de programare studiate în liceu, alături eventual de alte reprezentări.

Codul ASCII standard codifică caracterele folosind 7 biți, astfel că permite codificarea a 27=128 caractere. Nu sunt prea multe! De fapt sunt codificate numai literele din alfabetul englez, cifrele de la 0 la 9, semnele de punctuație și operatorii, precum și alte simboluri. Lipsesc cu desăvârșire literele specifice altor alfabete latine (așa numite litere cu diacritice, precum ar fi ă Ă î Î â Â ș Ș ț Ț ş Ş Ţ ţ (observăm că sunt două feluri de Ș și doua feluri de Ţ, dar despre acest fapt vom discuta în alt articol ), precum și literele din alte alfabete: chirilic, ebraic, arab, chinez, etc. Pentru memorarea acestor litere se poate folosi codul ASCII Extins, sau codul UNICODE.

Prin codul ASCII, fiecărui caracter reprezentat în acest cod i se asociază un număr. Aceste numere (numite chiar coduri ASCII) se găsesc în intervalul 0 .. 127. Caracterele ASCII se împart în două categorii:

• caractere imprimabile – cele cu codurile ASCII în intervalul 32 126, inclusiv capetele: aici se regăsesc toate caracterele care au o reprezentare grafică bine determinată:
  • literele mari: A ... Z,
  • literele mici: a ... z,
  • cifrele 0 .. 9,
  • semnele de punctuaţie .,:;!?'"
  • caractere ce reprezintă operaţii aritmetice sau de alt tip: + - / * <> = (){}[]
  • alte caractere: ~`@#$%^&_\|
  • caracterul spaţiu
• caracterele neimprimabile, sau de control – cu codurile 0 .. 31 și 127. Ele erau folosite mai demult pentru a controla transmiterea datelor. Caracterele neimprimabile nu au o reprezentare grafică bine determinată – în funcţie de sistemul operare folosit, reprezentările grafice ale acestor caractere pot fi foarte diferite, sau chiar să lipsească cu totul. Dintre aceste caractere amintim două, de o importanţă mai mare în limbajele de programare studiate:
  • caracterul cu codul 0, numit și caracter nul, notat în C++ cu '\0' – reprezintă finalul unui șir de caractere în memorie
  • caracterul cu codul 10, numit Line Feed, notat în C++ cu '\n' – produce trecerea la rând nou atunci când este afișat pe ecran sau într-un fișier.

Observaţii utile

• literele mari și literele mici sunt diferite – au coduri ASCII diferite
• codurile ASCII ale literelor mari (sau mici) sunt în ordine: 'A' are codul 65, 'B' are codul 66, .. , 'Z' are codul 90. Două caractere consecutive în alfabet au coduri ASCII consecutive! De asemenea, litera 'a' are codul 97, etc.
• codurile ASCII ale literelor mici sunt mai mari decât codurile ASCII ale literelor mari ('a' > 'Z') și diferenţa între codurile ASCII a două litere (mică – mare) este 32.
• cifrele au coduri consecutive: caracterul '0' are codul 48, caracterul '1' are codul 49, etc. *Observăm că caracterul '0' nu are codul ASCII 0, ci 48.
• caracterul spaţiu este un caracter imprimabil. Spațiul are codul ASCII 32.

Tabel ASCII

Imagine preluată de pe Wikipedia.

Conversie

Formularul de mai jos realizează conversia între un caracter și codul său ASCII. Rezultatele sunt consistente pentru caracterele imprimabile!