Soluții trimise

Rezumat problemă

#1215 Mesaj

În țara lui Piticot cuvintele au doar două litere, prima fiind o majusculă (literă mare) iar a doua o minusculă (literă mică). Piticii Mi și Gi se distrează și își trimit mesaje ascunzând cuvintele în cadrul unor secvențe transmise sub forma unor șiruri de litere. Piticul Mi scrie și trimite un mesaj piticului Gi respectând următoarele reguli:

  • un mesaj conține una sau mai multe secvențe;
  • orice literă care apare în mesaj, de cel puțin două ori, pe poziții alăturate, este numită terminator;
  • o secvență se încheie când s-a întâlnit o succesiune de litere terminator;
  • cuvântul este format din prima majusculă și ultima minusculă din secvență, fără a lua în seamă litera terminator a secvenței;
  • o secvență ascunde un cuvânt dacă terminatorul său se repetă de exact două ori și dacă conține cel puțin o literă mare și o literă mică, ignorând terminatorul de secvență;
  • costul unui cuvânt este egal cu numărul total de apariții al celor două litere din care este format, în cadrul secvenței în care a fost ascuns, luând în considerare inclusiv literele terminator.

De exemplu secvența s f u E e t R u E E ascunde un cuvânt deoarece conține și majuscule și minuscule, iar litera terminator de secvență, E, se repetă de exact două ori. Secvența ascunde cuvântul Eu, iar costul cuvântului este 5 (3 litere E + 2 două litere u).

La primirea mesajului, piticul Gi determină, pentru fiecare majusculă, costul maxim al cuvintelor care încep cu aceasta.

Scrieţi un program care determină:

1) numărul de secvențe trimise care nu ascund cuvinte;
2) cuvintele din mesaj, în ordinea în care au fost trimise de piticul Mi;
3) pentru fiecare majusculă, câte cuvinte care încep cu ea au costul maxim determinat de Gi.

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Peter Tobias (PeterTobias) Mesaj 13 Decembrie 2024, 19:18 Evaluare finalizată 100
Salaot Stan (McM) Mesaj 18 Noiembrie 2024, 16:20 Evaluare finalizată 100
Toma Vlad (VladyInfo) Mesaj 16 Octombrie 2024, 20:36 Evaluare finalizată 100
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:45 Evaluare finalizată 100
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:44 Evaluare finalizată 90
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:43 Evaluare finalizată 80
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:42 Evaluare finalizată 90
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:41 Evaluare finalizată 90
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:40 Evaluare finalizată 90
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:17 Evaluare finalizată 0
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:16 Evaluare finalizată 0
Aninis Catrinel (Nieeez) Mesaj 07 Octombrie 2024, 11:15 Evaluare finalizată 0
best in buzau (BestInBuzau) Mesaj 26 Septembrie 2024, 21:42 Evaluare finalizată 100
rares dumitrascu (zinca_5a_rares) Mesaj 26 Septembrie 2024, 19:00 Evaluare finalizată 100
Prodan Alexandra (genius112) Mesaj 13 August 2024, 16:20 Evaluare finalizată 0
Gheorghe Natalia (NataliaCnmv) Mesaj 02 August 2024, 16:25 Evaluare finalizată 100
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 22:05 Evaluare finalizată 60
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 21:46 Evaluare finalizată 25
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 21:46 Evaluare finalizată 20
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 21:06 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 21:05 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 24 Iulie 2024, 21:04 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:52 Evaluare finalizată 60
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:26 Evaluare finalizată 25
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:12 Evaluare finalizată 20
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:07 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:06 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 23 Iulie 2024, 21:06 Evaluare finalizată 0
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 19 Iulie 2024, 22:27 Evaluare finalizată 60
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 19 Iulie 2024, 22:20 Evaluare finalizată 25
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 18 Iulie 2024, 22:15 Evaluare finalizată 60
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 18 Iulie 2024, 22:00 Evaluare finalizată 40
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 18 Iulie 2024, 21:25 Evaluare finalizată 25
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 18 Iulie 2024, 21:21 Evaluare finalizată 20
nsudu nsudu (darius_el) Mesaj 18 Iulie 2024, 21:20 Evaluare finalizată 0
Adrian Statescu (thinkphp) Mesaj 05 Iulie 2024, 08:40 Evaluare finalizată 100
Coin Bot (CoinBot_V1) Mesaj 23 Iunie 2024, 15:34 Evaluare finalizată 100
Alexandra Virdol (alexandra_beldica) Mesaj 31 Mai 2024, 16:05 Evaluare finalizată 100
Chelariu Mihai (mchelariu71) Mesaj 22 Aprilie 2024, 09:41 Evaluare finalizată 100
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 12:00 Evaluare finalizată 100
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:54 Evaluare finalizată 75
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:46 Evaluare finalizată 75
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:46 Evaluare finalizată 60
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:30 Evaluare finalizată 60
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:29 Evaluare finalizată 60
Dragusanu Iustin (IustinMax028) Mesaj 21 Aprilie 2024, 11:28 Evaluare finalizată E.C
Loghinoaia Anca Teodora (tedilog) Mesaj 20 Aprilie 2024, 20:10 Evaluare finalizată 0
6B Marcovici Andrei (blackzzzz) Mesaj 20 Aprilie 2024, 11:02 Evaluare finalizată 5
6B Marcovici Andrei (blackzzzz) Mesaj 20 Aprilie 2024, 11:01 Evaluare finalizată E.C
6B Marcovici Andrei (blackzzzz) Mesaj 20 Aprilie 2024, 10:53 Evaluare finalizată 5