Soluții trimise

Rezumat problemă

#1053 Cladiri

Având mai multe cuburi la dispoziţie, Crina şi Rareş au hotărât să construiască clădiri prin alipirea a două sau mai multor turnuri. Turnurile au fost obţinute prin aşezarea cuburilor unul peste celălalt. Înălţimea unui turn este dată de numărul de cuburi din care este format.
Clădirile construite au fost aşezate în linie, una lângă alta formând astfel o stradă, pe care cei doi copii se vor plimba.

Pentru numerotarea clădirilor Crina şi Rareş au stabilit următoarele reguli:

  • Crina porneşte dintr-un capăt al străzii, iar Rareş din celălalt capăt al acesteia; fiecare dintre ei traversează strada complet, trecând prin dreptul fiecărei clădiri
  • Crina lipeşte pe fiecare clădire câte un bileţel pe care scrie înălţimea turnurilor din care aceasta este construită, în ordinea în care ea le vede când trece prin dreptul lor (de exemplu, pentru imaginea de mai sus, Crina va lipi pe prima clădire un bileţel pe care va scrie numărul 3112 deoarece, primul turn e format din 3 cuburi, următoarele două turnuri ale acestei clădiri sunt formate din câte un cub iar cel de-al patrulea turn e format din 2 cuburi);
  • Rareş va proceda la fel, dar începe plimbarea din celalalt capăt al străzii. În exemplul din imagine, el va lipi pe prima clădire pe care o întâlneşte un bileţel pe care scrie numărul 2121.
  • La finalul plimbării, Crina şi Rareş îşi dau seama că există clădiri pe care au lipit amândoi bileţele cu numere identice.

a) Care este înălţimea celui mai înalt turn şi care este numărul clădirilor care au în construcţia lor un astfel de turn?
b) Care este numărul clădirilor pe care cei doi copii au lipit bileţele cu numere identice?
c) Care este cel mai mic număr de cuburi necesar pentru a completa clădirile astfel încât, pe fiecare clădire, bileţelul pe care îl va lipi Crina să conţină acelaşi număr cu cel pe care îl va lipi Rareş? Cuburile din care a fost construită iniţial clădirea nu se pot muta.

OJI 2013, Clasa a VI-a

ID   Utilizator Problema Data încărcării Stare
Moldovan Mihai (mihai_moldovan) Cladiri 22 Decembrie 2024, 23:11 Evaluare finalizată 100
Enachescu Teodora (Teodora_Enachescu) Cladiri 20 Decembrie 2024, 12:02 Evaluare finalizată 0
Enachescu Teodora (Teodora_Enachescu) Cladiri 20 Decembrie 2024, 12:02 Evaluare finalizată 0
Schrádi Gergő (Gs1223) Cladiri 14 Decembrie 2024, 12:37 Evaluare finalizată 100
Schrádi Gergő (Gs1223) Cladiri 14 Decembrie 2024, 12:31 Evaluare finalizată 25
Schrádi Gergő (Gs1223) Cladiri 14 Decembrie 2024, 12:17 Evaluare finalizată 15
Schrádi Gergő (Gs1223) Cladiri 14 Decembrie 2024, 12:14 Evaluare finalizată 0
Teodosiu Radu Andrei (TRadu) Cladiri 08 Decembrie 2024, 14:40 Evaluare finalizată 100
Peter Tobias (PeterTobias) Cladiri 08 Decembrie 2024, 11:27 Evaluare finalizată 100
Radoi Adelina-Ioana (adelina_radoi) Cladiri 07 Decembrie 2024, 16:41 Evaluare finalizată 100
Bernea Dragos Andrei (Dragos_Bernea) Cladiri 03 Decembrie 2024, 16:29 Evaluare finalizată 100
Laura Balan (blaura) Cladiri 02 Decembrie 2024, 20:08 Evaluare finalizată 0
Toader Iulia (ToaderIulia) Cladiri 02 Decembrie 2024, 19:13 Evaluare finalizată 100
Teodosiu Radu Andrei (TRadu) Cladiri 02 Decembrie 2024, 10:27 Evaluare finalizată 0
Teodosiu Radu Andrei (TRadu) Cladiri 02 Decembrie 2024, 10:26 Evaluare finalizată 0
Acasandrei Filip (FilipAcasandrei) Cladiri 27 Noiembrie 2024, 11:32 Evaluare finalizată 100
Acasandrei Filip (FilipAcasandrei) Cladiri 26 Noiembrie 2024, 22:45 Evaluare finalizată 0
Istrate Andreea (sakura2018) Cladiri 26 Noiembrie 2024, 18:44 Evaluare finalizată 100
Laura Balan (blaura) Cladiri 26 Noiembrie 2024, 08:30 Evaluare finalizată 0
Medvichi Darius (DonutDarius2012) Cladiri 25 Noiembrie 2024, 18:43 Evaluare finalizată 0
Acasandrei Filip (FilipAcasandrei) Cladiri 25 Noiembrie 2024, 10:15 Evaluare finalizată 0
Păștin Ligia (Ligia10) Cladiri 24 Noiembrie 2024, 11:36 Evaluare finalizată 100
Păștin Ligia (Ligia10) Cladiri 24 Noiembrie 2024, 10:49 Evaluare finalizată 0
Păștin Ligia (Ligia10) Cladiri 24 Noiembrie 2024, 10:33 Evaluare finalizată 0
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:58 Evaluare finalizată 100
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:58 Evaluare finalizată 0
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:58 Evaluare finalizată E.C
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:58 Evaluare finalizată 100
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:57 Evaluare finalizată E.C
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:56 Evaluare finalizată E.C
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:56 Evaluare finalizată 0
Ciochină Armand Gabriel (Ciochina_Gabriel) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 21:55 Evaluare finalizată E.C
Ecaterina Sugu (Eca) Cladiri 23 Noiembrie 2024, 09:29 Evaluare finalizată 100
Neagoe Alexis (alexisioana2023) Cladiri 20 Noiembrie 2024, 12:03 Evaluare finalizată 100
Neagoe Alexis (alexisioana2023) Cladiri 20 Noiembrie 2024, 12:02 Evaluare finalizată E.C
Geanta Andrei (AndreiGeanta) Cladiri 20 Noiembrie 2024, 12:02 Evaluare finalizată 100
Paun Malina (MalinaPaun) Cladiri 20 Noiembrie 2024, 12:00 Evaluare finalizată 100
Paun Malina (MalinaPaun) Cladiri 20 Noiembrie 2024, 11:54 Evaluare finalizată 15
Osan Teodora (OsanTeodora) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 15:06 Evaluare finalizată 100
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 09:44 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 09:42 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 09:02 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 08:53 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 08:53 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 08:52 Evaluare finalizată 0
jalba petru (petru_jalba) Cladiri 19 Noiembrie 2024, 08:47 Evaluare finalizată 0
Neagoe Alexis (alexisioana2023) Cladiri 18 Noiembrie 2024, 19:29 Evaluare finalizată E.C
Paun Malina (MalinaPaun) Cladiri 18 Noiembrie 2024, 19:26 Evaluare finalizată 0
Husariu Irina (irinahusariu07) Cladiri 15 Noiembrie 2024, 19:05 Evaluare finalizată 100
alex radita (alexandrusus) Cladiri 13 Noiembrie 2024, 16:04 Evaluare finalizată 100