Detalii evaluare #55079139

Rezumat problemă

#3582 sotron1

Pe asfalt este desenat cu cretă un şotron, caroiaj format din n*n căsuţe având aceleaşi dimensiuni (câte n căsuţe pe fiecare din cele n rânduri).

În fiecare căsuţă este scris câte un număr întreg din intervalul [-100, 100]. Fiecare jucător are câte o piatră pe care o aruncă într-o căsuţă a şotronului, şi sărind într-un picior, împinge piatra din căsuţă în căsuţă, pe un anumit traseu astfel încât punctajul obţinut din suma numerelor de pe traseul parcurs să fie cât mai mare.

Numerele din căsuţele şotronului sunt scrise cu două culori albastru şi alb, astfel încât să nu existe două căsuţe alăturate (pe cele patru direcţii Nord, Est, Sud, Vest) având numere scrise cu aceeaşi culoare. Întotdeauna, prima căsuţă din primul rând al şotronului are înscris un număr de culoare albastră.

Se stabilesc apoi, următoarele reguli ale jocului:

  • la începutul jocului, piatra poate fi aruncată în oricare căsuţă a şotronului. Din poziţia respectivă jucătorul îşi conduce piatra până la sfârşitul traseului stabilit de el;
  • dintr-o căsuţă în care numărul este scris cu albastru, piatra poate fi deplasată doar în căsuţa vecină pe direcţia Nord;
  • dintr-o căsuţă în care numărul este scris cu alb, piatra poate fi deplasată doar în căsuţa vecină pe direcţia Est;
  • jucătorul poate alege orice căsuţă (inclusiv cea în care a aruncat piatra) pentru a încheia jocul, atâta timp cât piatra nu iese din şotron.

Să se scrie un program care să determine cel mai mare punctaj care se poate obţine jucând şotron după regulile stabilite.

Detalii

Problema sotron1 Operații I/O sotron1.in/sotron1.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #55079139 Utilizator Spiru David (NttSkippy)
Fișier sotron1.cpp Dimensiune 1.59 KB
Data încărcării 21 Decembrie 2024, 01:10 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde OK. 10 10
1 0 secunde OK. 10 10
2 0 secunde OK. 10 10
3 0 secunde OK. 10 10
4 0.004 secunde OK. 10 10
5 0 secunde OK. 10 10
6 0.008 secunde OK. 10 10
7 0.016 secunde OK. 10 10
8 0.016 secunde OK. 10 10
9 0.016 secunde OK. 10 10
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema sotron1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.