#1765
Cutie
După ce au vizitat toate obiectivele turistice din municipiul Iaşi, Ioana şi Maria au inventat un joc.
Ele au la dispoziţie un număr de n
cutii aranjate în linie dreaptă, numerotate în ordine de la 1
la n
, şi un număr de m
bile ce pot fi aşezate în unele dintre aceste cutii. Unele cutii sunt deteriorate, astfel că bilele dispar dacă sunt puse în acele cutii.
O mutare constă în alegerea unei bile şi poziţionarea ei în una din cutiile învecinate (precedenta sau următoarea ). Bilele pot fi mutate după următoarea regulă: când o bilă a fost mutată pentru prima dată într-o anumită direcţie, atunci bila îşi păstrează direcţia de deplasare la următoarele mutări (de exemplu, dacă o bilă a fost mutată pentru prima dată spre stânga atunci orice mutări ulterioare ale acestei bile se pot face doar spre stânga).
Jocul se termină atunci când nici un jucător nu mai poate face nici o mutare. Pierde primul jucător care nu mai poate face nici o mutare. Fetele joacă un număr de T
astfel de jocuri. Ştiind că Ioana este prima care face o mutare, iar apoi fetele mută alternativ, se cere să se stabilească pentru fiecare din cele T
jocuri dacă ea are sau nu o strategie sigură de câştig.
Problema | Cutie | Operații I/O |
cutie.in /cutie.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 4 MB
/
Stivă 4 MB
|
Id soluție | #54905904 | Utilizator | |
Fișier | cutie.cpp | Dimensiune | 1.05 KB |
Data încărcării | 11 Decembrie 2024, 20:26 | Scor / rezultat | 50 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
2 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
3 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
4 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
5 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
6 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
7 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
8 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
9 | 0.004 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
10 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
Punctaj total | 50 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Cutie face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.