Detalii evaluare #54730172

Rezumat problemă

Într-un laborator cibernetic se fac experimente cu roboţi. Pe o bandă de lucru se află aşezate unul lângă altul, N cuburi galbene şi albastre, numeroate în ordine cu valori de la 1 la N. Pentru fiecare cub se cunoaşte latura acestuia, exprimată în centimetri, şi culoarea, codificată prin simbolul g (pentru galben) sau a (pentru albastru). Un robot inteligent este programat să construiască turnuri prin aşezarea cuburilor unul peste altul. El se află în faţa benzii de lucru, analizează fiecare cub în ordine, de la primul la ultimul, şi procedează astfel :

  • dacă este primul cub, îl lasă la locul lui pe bandă;
  • aşează cubul numerotat cu K peste cubul numerotat cu K-1 doar dacă el are culoarea diferită şi latura mai mică decât cubul K-1. Această operaţie se efectuează în cazul în care cubul K-1 se află deja într-un turn constuit anterior sau dacă el a rămas în poziția inițială. În cazul în care cubul K nu poate fi aşezat peste cubul K-1, el rămâne la locul lui.

Ştiind că un turn poate fi format din cel puţin un cub, scrieţi un program care să determine:
1. numărul final T al turnurilor de pe bandă şi H, înălţimea celui mai înalt turn care se poate forma, exprimată în centimetri;
2. cel mai mare număr de cuburi Nmax ce pot forma un turn, dacă cele N cuburi ar putea fi rearanjate inițial pe bandă, unul lângă altul.

Detalii

Problema turnuri1 Operații I/O turnuri1.in/turnuri1.out
Limita timp 1 secunde Limita memorie Total: 16 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #54730172 Utilizator Dumitru Anca (Dumitru_Anca28)
Fișier turnuri1.cpp Dimensiune 1.63 KB
Data încărcării 06 Decembrie 2024, 16:08 Scor / rezultat 90 puncte

Evaluare


Mesaj compilare

turnuri1.cpp: In function 'int main()':
turnuri1.cpp:53:17: warning: 'last.cub::s' may be used uninitialized in this function [-Wmaybe-uninitialized]
                 if(last.s!=v[j].s && v[j].l){

                 ^

Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde OK. 2 2
1 0 secunde OK. 2 2
2 0 secunde OK. 2 2
3 0 secunde OK. 2 2
4 0 secunde OK. 2 2
5 0 secunde OK. 2 2
6 0 secunde OK. 2 2
7 0 secunde OK. 2 2
8 0 secunde OK. 2 2
9 0 secunde OK. 2 2
10 0 secunde OK. 2 2
11 0 secunde OK. 2 2
12 0 secunde OK. 2 2
13 0 secunde OK. 2 2
14 0 secunde OK. 2 2
15 0 secunde OK. 2 2
16 0 secunde OK. 2 2
17 0 secunde Raspuns gresit. 2 0
18 0 secunde OK. 2 2
19 0 secunde OK. 2 2
20 0 secunde OK. 2 2
21 0 secunde OK. 4 4
22 0 secunde OK. 4 4
23 0 secunde Raspuns gresit. 4 0
24 0 secunde OK. 4 4
25 0 secunde OK. 4 4
26 0.06 secunde OK. 4 4
27 0.048 secunde OK. 4 4
28 0.128 secunde OK. 4 4
29 0 secunde Raspuns gresit. 4 0
30 0.132 secunde OK. 4 4
31 0.132 secunde OK. 4 4
32 0.056 secunde OK. 4 4
33 0 secunde OK. 5 5 Exemplu
34 0 secunde OK. 5 5 Exemplu
Punctaj total 90

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema turnuri1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.