#1061
Cifru1
Costel a descoperit într-o debara servieta cu cifru a tatălui său. Cifrul este compus din 4
discuri metalice pe care sunt inscripţionate cifrele de la 0
la 9
. Fiecare disc se poate mişca individual, de sus în jos sau de jos în sus, formându-se combinaţii de cifre. De multe ori, datorită comodităţii, combinaţia ce permite deschiderea servietei este formată numai din cifre identice: 0000
, 1111
etc.
Costel îşi imaginează un cifru compus din N
discuri metalice, fiecare având inscripţionate cifrele de la 0
la 9
, fiecare putând fi deplasat în cele două direcţii specificate anterior. Prin mutare Costel înţelege deplasarea unui disc în sus sau în jos, cu o singură poziţie, adică deplasarea discului până la cifra precedentă, respectiv următoare celei curente.
Realizaţi un program care, cunoscând poziţia iniţială a fiecărui disc dintre cele N
discuri ale cifrului, determină şi afişează:
a) cifra cea mai mare care apare pe discurile cifrului în forma iniţială;
b)
b1) numărul minim de mutări necesare pentru ca numărul obţinut pe cifru să fie compus numai din cifre identice, număr necesar deschiderii servietei;
b2) cifra cea mai mică ce se poate obţine în urma efectuării numărului minim de mutări determinat;
b3) numărul de combinaţii formate din cifre identice, care se poate obţine în urma efectuării numărului minim de mutări determinat.
OJI 2012, Clasa a VI-a
Problema | Cifru1 | Operații I/O |
cifru1.in /cifru1.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 1 secunde | Limita memorie |
Total: 2 MB
/
Stivă 2 MB
|
Id soluție | #54448527 | Utilizator | |
Fișier | cifru1.cpp | Dimensiune | 1.87 KB |
Data încărcării | 28 Noiembrie 2024, 17:48 | Scor / rezultat | 0 puncte |
cifru1.cpp: In function 'int main()': cifru1.cpp:50:17: warning: 'ct' may be used uninitialized in this function [-Wmaybe-uninitialized] ct++; ^
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
2 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
3 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
4 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
5 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
6 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
7 | 0.004 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
8 | 0.008 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
9 | 0.008 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
10 | 0.008 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
Punctaj total | 0 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Cifru1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.