Detalii evaluare #54431132

Rezumat problemă

Dominic este un alchimist renumit pentru experimentele sale cu pietre preţioase. De-a lungul carierei sale a reușit să strângă o colecție de N nestemate pe care le-a numerotat de la 1 la N. Conform studiilor sale, aspectul fiecărei nestemate este caracterizat prin trei întregi X, Y și Z reprezentând culoarea, claritatea şi strălucirea acesteia.

Dominic a descoperit o metodă secretă prin care poate face o nestemată din colecția sa să capete aspectul unei alte nestemate din colecţie. Metoda are însă o slăbiciune, reuşind dacă şi numai dacă cel puţin una din valorile primei nestemate este egală cu cel puţin una dintre valorile celeilalte nestemate, dar este irelevant dacă proprietatea pe care o reprezintă cele două valori coincide. De exemplu, nestemata (1, 3, 4) poate fi transformată în nestemata (3, 2, 2) deoarece ambele au una din proprietăţi egală cu 3.

Se dau numărul de teste T şi pentru fiecare test N, A şi B şi proprietăţilor celor N nestemate din colecţia lui Dominic. Se cere să se afle numărul minim de transformări necesare (dacă este posibil).

Detalii

Problema nestemate Operații I/O nestemate.in/nestemate.out
Limita timp 0.6 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #54431132 Utilizator Unguru Alexandru (Alexandru_Unguru)
Fișier nestemate.cpp Dimensiune 2.40 KB
Data încărcării 28 Noiembrie 2024, 11:05 Scor / rezultat 73 puncte

Evaluare


Mesaj compilare

nestemate.cpp: In function 'int main()':
nestemate.cpp:72:44: warning: comparison between signed and unsigned integer expressions [-Wsign-compare]
             for(int j=0; j<v[Nest[i]].size(); ++j)

                                            ^
nestemate.cpp:67:13: warning: unused variable 'grad11' [-Wunused-variable]
         int grad11=1000000;

             ^

Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0.012 secunde OK. 11 11
2 0.012 secunde OK. 13 13
3 0.012 secunde OK. 16 16
4 0.012 secunde OK. 10 10
5 0.016 secunde OK. 10 10
6 0.14 secunde OK. 7 7
7 0.18 secunde OK. 6 6
8 0.228 secunde Raspuns gresit. 9 0
9 0.24 secunde Raspuns gresit. 9 0
10 0.244 secunde Raspuns gresit. 9 0
Punctaj total 73

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema nestemate face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.