#2406
sort
Primăria orașului ONI a făcut un contract cu firma Gigel.SRL în vederea amenajării gardului Grădinii Botanice. Șeful firmei a constatat că gardul cu pricina este format doar din trei tipuri de scânduri care sunt aranjate fără nicio regulă. Fiind un tip cu “gust estetic” și-a propus să rearanjeze scândurile astfel încât gardul să conțină scândurile grupate astfel: primele să fie scândurile de primă dimensiune (cea mai mică) apoi cele mijlocii, iar ultimele să fie cele de dimensiunea cea mai mare. Echipa care a fost desemnată să execute lucrarea are un singur muncitor care dorește să știe care este numărul minim de schimbări pe care ar trebui să le facă astfel încât să rezolve problema și scândurile să fie ordonate așa precum a decis șeful firmei. Operația de schimbare constă în alegerea a două scânduri diferite și așezarea uneia în locul celeilalte.
Dându-se un număr n
ce reprezintă numărul de scânduri care alcătuiesc gardul, precum şi modul în care sunt aranjate scândurile în gard, să se determine care este numărul minim de schimbări ce trebuie realizat astfel încât gardul să aibă scândurile aranjate crescător. Scândurile sunt codificate în funcție de dimensiune prin valorile 1
, 2
și 3
.
ONI Gimnaziu 2007
Problema | sort | Operații I/O |
sort.in /sort.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #53958956 | Utilizator | |
Fișier | sort.c | Dimensiune | 984 B |
Data încărcării | 15 Noiembrie 2024, 21:31 | Scor / rezultat | 100 puncte |
sort.c: In function 'main': sort.c:10:32: warning: unused variable 'aux' [-Wunused-variable] int n,i,s=0,max=0,poz=0,ii,aux,g=0; ^ sort.c:10:23: warning: unused variable 'poz' [-Wunused-variable] int n,i,s=0,max=0,poz=0,ii,aux,g=0; ^ sort.c:10:17: warning: unused variable 'max' [-Wunused-variable] int n,i,s=0,max=0,poz=0,ii,aux,g=0; ^ sort.c:14:11: warning: ignoring return value of 'fscanf', declared with attribute warn_unused_result [-Wunused-result] fscanf(fin,"%d",&n); ^ sort.c:16:13: warning: ignoring return value of 'fscanf', declared with attribute warn_unused_result [-Wunused-result] fscanf(fin,"%d",&v[i]); ^
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
0 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
1 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
2 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
3 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
4 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
5 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
6 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
7 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
8 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
9 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
Punctaj total | 100 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema sort face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.