#1065
Vase1
Specialiştii chimişti au reuşit crearea în laborator a unei game diversificate de substanţe lichide nemiscibile (care nu se amestecă între ele), de aceeaşi densitate şi de culori diferite.
Acest rezultat a fost utilizat de către specialiştii fizicieni pentru studiul principiului vaselor comunicante. Conform acestui principiu „într-un sistem de vase comunicante nivelul lichidului este acelaşi, indiferent de forma vaselor.“
Experimentele fizicienilor se desfăşoară astfel:
Într-un sistem cu două vase comunicante, gradat identic pe fiecare ramură cu 0
, 1
, 2
, 3
,…, fizicienii introduc un număr de n
lichide, pe ramura din stânga sau pe ramura din dreapta. Volumele introduse din fiecare lichid, notate cu V
i
(1≤i≤n
), sunt numere naturale nenule pare astfel încât, la echilibru, orice lichid se va aşeza între două gradaţii de aceeaşi parte a unei ramuri sau pe cele două ramuri ale sistemului de vase comunicante. Lichidele sunt identificate prin intermediul culorii acestora, culori numerotate cu 1
, 2
, 3
, … , n
. Introducerea lichidelor în sistemul cu două vase comunicante se face în ordinea crescătoare a numerelor culorilor, începând cu lichidul de culoare 1
.
Scopul experimentului este de a determina gradaţia maximă la care se ridică lichidele în sistemul cu două vase comunicante, precum şi între ce gradaţii se găseşte un lichid de culoare x
, dintre cele introduse.
De exemplu, dacă în sistemul cu două vase comunicante se introduc n=3
lichide în ordinea: V
1
=4
lichid de culoare 1
introdus prin ramura din dreapta (operaţie codificată 4 D
), V
2
=4
lichid de culoare 2
introdus prin ramura din stânga (operaţie codificată 4 S
) şi V
3
=2
lichid de culoare 3
introdus prin ramura din stânga (operaţie codificată 2 S
) atunci gradaţia maximă la care se ridică nivelul lichidelor în sistemul cu două vase comunicante este 5
, iar lichidul de culoare x=2
se găseşte între gradaţiile: 3
pe ramura din stânga (3 S
) şi 1
pe ramura din dreapta (1 D
), conform figurii alăturate.
Să se scrie un program care cunoscând numărul n
de lichide introduse în sistemul cu două vase comunicante, volumul V
i
şi ramura prin care se face introducerea lichidului de culoare i
(1≤i≤n
), precum şi culoarea x
, să calculeze gradaţia maximă la care se ridică lichidele în acest sistem la echilibru şi între ce gradaţii se găseşte lichidul de culoare x
.
OJI 2011, Clasa a IX-a
Problema | Vase1 | Operații I/O |
vase1.in /vase1.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.5 secunde | Limita memorie |
Total: 4 MB
/
Stivă 4 MB
|
Id soluție | #52855585 | Utilizator | |
Fișier | vase1.cpp | Dimensiune | 1.22 KB |
Data încărcării | 10 Octombrie 2024, 21:45 | Scor / rezultat | 100 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
2 | 0.016 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
3 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
4 | 0.016 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
5 | 0.016 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
6 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
7 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
8 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
9 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
10 | 0.004 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
11 | 0.004 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
12 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
13 | 0.012 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
14 | 0.012 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
15 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
16 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
17 | 0 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
18 | 0.016 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
19 | 0.016 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
20 | 0.012 secunde | Cerinta a - corect. Cerinta b - corect. | 5 | 5 | ||
Punctaj total | 100 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Vase1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.