#4629
Bomboane5
Copiii de la școala din oraș primesc daruri înaintea vacanței. Există o cutie foarte mare care conține 𝑁
bomboane ce le pot fi distribuite tuturor copiilor prezenți la festivitatea care s-a organizat, astfel încât, întotdeauna, toți să primească același număr de bomboane, 𝐵
.
Cerințe:
1. Să se determine valoarea maximă a lui 𝐵
, știind că la festivitate sunt prezenți exact 𝑋
copii, iar după distribuire este posibil să fie lăsate unele bomboane în cutie.
2. Să se determine numărul maxim de copii care pot fi prezenți la festivitate, astfel încât să fie distribuite 𝑡𝑜𝑎𝑡𝑒 bomboanele din cutie, iar valoarea lui B
să fie mai mare sau egală cu 2
.
3. Să se determine numărul minim de bomboane care pot fi lăsate în cutie, după distribuire, astfel încât la festivitate să fie prezenți cel puțin 𝑋
copii, iar valoarea lui 𝐵
să fie mai mare sau egală cu 𝑌
. Corespunzător numărului de bomboane lăsate obținut și condițiilor precizate, se determină, de asemenea, numărul de copii prezenți precum și valoarea lui 𝐵
. În cazul în care sunt mai multe variante ce respectă aceste condiții, se alege cea pentru care numărul de copii prezenți este maxim posibil.
Problema | Bomboane5 | Operații I/O |
bomboane5.in /bomboane5.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #52746662 | Utilizator | |
Fișier | bomboane5.cpp | Dimensiune | 465 B |
Data încărcării | 08 Octombrie 2024, 14:49 | Scor / rezultat | 25 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
2 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
3 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
4 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
5 | 0 secunde | OK. | 5 | 5 | ||
6 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
7 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
8 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
9 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
10 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
11 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
12 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
13 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
14 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
15 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
16 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
17 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
18 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
19 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
20 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 5 | 0 | ||
Punctaj total | 25 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Bomboane5 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.