Detalii evaluare #52378508

Rezumat problemă

Un băiat și tatăl lui se decid să plece într-o excursie prin lume, fiecare de la casa lui pe același traseu. Deoarece nu au reușit să găsească destule zile libere de la serviciu încât să aibă timp să se întâlnească înainte de plecarea programată, se hotărăsc să plece separat și dacă se întâlnesc pe drum consideră excursia un succes.

Considerăm traseul excursiei o linie dreaptă cu coordonate unidimensionale reprezentate de numere naturale (0,1,2,3…). Tatăl parcurge exact t km/zi, după care trebuie să înnopteze la o pensiune. Băiatul parcurge exact b km/zi, după care de asemenea trebuie să înnopteze la o pensiune. Tatăl pleacă de la el de acasă(poziția pt), iar fiul pleacă de la casa lui(poziția pb). Amândoi pleacă în aceeași zi, merg în aceeași direcție, iar excursia durează z zile.

Pensiunile se află la fiecare coordonată 0, 1, 2, 3, …. Tatăl și băiatul se pot întâlni numai dacă se află la aceeași coordonată în același timp.

Se cere să se determine dacă pe parcursul celor z zile ale excursiei, băiatul și tatăl se întâlnesc. Dacă da, se afișează coordonata unde se întâlnesc, altfel se afișează -1.

Detalii

Problema Excursie0 Operații I/O tastatură/ecran
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 64 MB
Id soluție #52378508 Utilizator Popescu Eugen (PopescuEugen123)
Fișier excursie0.cpp Dimensiune 383 B
Data încărcării 28 Septembrie 2024, 10:34 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde OK. 20 20 Exemplu
2 0 secunde OK. 20 20
3 0 secunde OK. 20 20
4 0 secunde OK. 20 20
5 0 secunde OK. 20 20
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Excursie0 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.