#1038
Zona2
Ionuţ pleacă în drumeţie într-o porţiune de teren de formă pătratică cu latura de N
metri. O hartă a zonei are trasat un caroiaj care împarte zona în N*N
pătrate unitate, cu latura de 1
metru. Astfel harta zonei are aspectul unui tablou pătratic cu N
linii şi N
coloane. Liniile şi coloanele sunt numerotate de la 1
la N
. Elementele tabloului bidimensional corespund pătratelor unitate. Zona poate fi parcursă străbătând oricare dintre laturile pătratelor unitate cel mult o singură dată.
Ionuţ pleacă din punctul aflat în colţul din dreapta jos al pătratului unitate din linia X
, coloana Y
şi se deplasează făcând un pas (parcurgând o latură a unui pătrat unitate) în una din direcţiile Nord, Est, Sud, Vest. Pentru a reţine mai uşor traseul foloseşte următoarea codificare pentru cele 4
direcţii: 1
pentru deplasarea spre Nord, 2
pentru deplasarea spre Est, 3
pentru deplasarea spre Sud, respectiv 4
pentru deplasarea spre Vest.
Ajuns într-alt punct (colţ de pătrat unitate), Ionuţ continuă să se deplaseze fără a trece de mai multe ori pe aceeaşi latură a unui pătrat unitate.
Ionuţ se opreşte în momentul în care ajunge într-un punct prin care a mai trecut. Traseul străbătut între cele două treceri prin acelaşi punct delimitează o zonă de teren formată din pătrate unitate.
Dându-se linia X
şi coloana Y
corespunzătoare poziţiei de plecare a lui Ionuţ, dimensiunea zonei N
, lungimea traseului L
şi traseul determinaţi:
a) Numărul de paşi parcurşi între prima şi a doua trecere prin punctul de oprire.
b) Numărul de pătrate unitate interioare zonei delimitată de traseul străbătut între cele două treceri prin acelaşi punct.
Problema | Zona2 | Operații I/O |
zona2.in /zona2.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #51589935 | Utilizator | |
Fișier | zona2.cpp | Dimensiune | 802 B |
Data încărcării | 17 Iulie 2024, 13:24 | Scor / rezultat | Eroare de compilare |
zona2.cpp:3:13: error: variable 'std::ifstream cin' has initializer but incomplete type ifstream cin("zona2.in"); ^ zona2.cpp:4:14: error: variable 'std::ofstream cout' has initializer but incomplete type ofstream cout("zona2.out"); ^ zona2.cpp: In function 'int main()': zona2.cpp:8:5: error: reference to 'cin' is ambiguous cin>>x>>y>>n>>l; ^ zona2.cpp:3:10: note: candidates are: <typeprefixerror>cin ifstream cin("zona2.in"); ^ In file included from zona2.cpp:1:0: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ zona2.cpp:12:9: error: reference to 'cin' is ambiguous cin>>D[i]; ^ zona2.cpp:3:10: note: candidates are: <typeprefixerror>cin ifstream cin("zona2.in"); ^ In file included from zona2.cpp:1:0: /usr/include/c++/4.8/iostream:60:18: note: std::istream std::cin extern istream cin; /// Linked to standard input ^ zona2.cpp:28:26: error: reference to 'cout' is ambiguous for(int i=1;i<=n;i++,cout<<endl){ ^ zona2.cpp:4:10: note: candidates are: <typeprefixerror>cout ofstream cout("zona2.out"); ^ In file included from zona2.cpp:1:0: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^ zona2.cpp:30:13: error: reference to 'cout' is ambiguous cout<<A[i][j]<<" "; ^ zona2.cpp:4:10: note: candidates are: <typeprefixerror>cout ofstream cout("zona2.out"); ^ In file included from zona2.cpp:1:0: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^ zona2.cpp:33:5: error: reference to 'cout' is ambiguous cout<<cnt-1<<'\n'; ^ zona2.cpp:4:10: note: candidates are: <typeprefixerror>cout ofstream cout("zona2.out"); ^ In file included from zona2.cpp:1:0: /usr/include/c++/4.8/iostream:61:18: note: std::ostream std::cout extern ostream cout; /// Linked to standard output ^
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Zona2 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.