Detalii evaluare #51475833

Rezumat problemă

#750 smin

Ana are un joc nou. Pe o tablă pătrată este trasat un grid format din celule pătratice de dimensiune 1. În oricare dintre colţurile oricărei celule, Ana poate înfige câte un beţişor perpendicular pe tablă. După ce a plasat n beţişoare, Ana ia dintr-o cutie (cu un număr suficient de mare de corzi elastice circulare) câte o coardă cu care înconjoară trei sau mai multe beţişoare. Fiecare coardă este bine întinsă şi formează pe tablă un contur poligonal.
În figura alăturată este folosită o coardă ce formează un contur poligonal cu 4 laturi cu care sunt înconjurate 5 dintre cele 8 beţişoare de pe tablă.

Jocul se încheie când au fost plasate atâtea coarde încât toate beţişoarele de pe tablă să se afle pe marginea sau în interiorul a cel puţin unul dintre contururile poligonale formate. Scopul jocului este ca amplasarea corzilor să fie făcută convenabil astfel încât totalul ariilor contururilor poligonale formate să fie minim.

Cunoscând coordonatele celor n beţişoare (x[1], y[1]), (x[2], y[2]), …, (x[n], y[n]) măsurate faţă de unul dintre colţurile gridului, Ana doreşte să găsească suma minimă a ariilor poligonale obţinute prin amplasarea convenabilă a coardelor, astfel încât fiecare beţişor să se găsească în interiorul sau pe conturul a cel puţin un astfel de poligon.

Detalii

Problema smin Operații I/O smin.in/smin.out
Limita timp 2.5 secunde Limita memorie Total: 16 MB / Stivă 16 MB
Id soluție #51475833 Utilizator Coin Bot (CoinBot_V1)
Fișier smin.cpp Dimensiune 1.36 KB
Data încărcării 24 Iunie 2024, 09:33 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde Corect! 10 10
2 0 secunde Corect! 10 10
3 0 secunde Corect! 10 10
4 0 secunde Corect! 10 10
5 0.088 secunde Corect! 10 10
6 0 secunde Corect! 10 10
7 0.532 secunde Corect! 10 10
8 0.22 secunde Corect! 10 10
9 0.532 secunde Corect! 10 10
10 0.532 secunde Corect! 10 10
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema smin face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.