#2675
scara1
Domnul G are de urcat o scară cu n
trepte. În mod normal, la fiecare pas pe care îl face, el urcă o treaptă. Pe k
dintre aceste trepte se află câte o sticlă cu un număr oarecare de decilitri de apă, fie acesta x
. Dacă bea toată apa dintr-o astfel de sticlă, forța și mobilitatea lui G cresc, astfel încât, la următorul pas el poate urca până la x
trepte, după care, dacă nu bea din nou ceva, revine la “normal”. Sticlele cu apă nu costă nimic. Cantitatea de apă conținută de aceste sticle poate să difere de la o treaptă la alta.
Pe j
trepte se află câte o sticlă cu băutura energizantă. Şi pentru aceste sticle, cantitatea de băutură energizantă poate să difere de la o treaptă la alta. Să presupunem că într-una dintre aceste sticle avem y
decilitri de băutură energizantă. Dacă bea q
(q ≤ y
) decilitri dintr-o astfel de sticlă, la următorul pas G poate urca până la 2q
trepte, după care şi în acest caz, dacă nu bea din nou ceva, el revine la “normal”. Însă băutura energizantă costă: pentru o cantitate de q
decilitri consumaţi, G trebuie să plătească q
lei grei.
Pot exista trepte pe care nu se află nici un pahar, dar şi trepte pe care se află atât o sticlă cu apă cât şi una cu băutură energizantă. În astfel de situaţii, nu are rost ca G să bea ambele băuturi deoarece efectul lor nu se cumulează; el poate alege să bea una dintre cele două băuturi sau poate să nu bea nimic.
Determinaţi p
, numărul minim de paşi pe care trebuie să îi facă G pentru a urca scara, precum şi suma minimă pe care trebuie să o cheltuiască G pentru a urca scara în p
paşi.
OJI 2005, clasele XI-XII
Problema | scara1 | Operații I/O |
scara.in /scara.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #49787059 | Utilizator | |
Fișier | scara1.cpp | Dimensiune | 1.90 KB |
Data încărcării | 14 Martie 2024, 19:55 | Scor / rezultat | 40 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
0 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
1 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
2 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
3 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
4 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
5 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
6 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
7 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
8 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
9 | 0 secunde | OK. | 10 | 10 | ||
Punctaj total | 40 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema scara1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.