Detalii evaluare #49599089

Rezumat problemă

#2175 Factori

Gigel a aflat la matematică definiţia factorialului unui număr natural nenul n. Acesta este produsul tuturor numerelor naturale începând cu 1 şi terminând cu numărul respectiv şi se notează cu n!. Astfel, factorialul numărului natural 6 este 6!=1*2*3*4*5*6 şi este egal cu 720. Factorialele numerelor naturale cresc însă extrem de repede. De exemplu, 7!=5040 în timp ce 10!=3628800.

Fiind un bun matematician, Gigel a imaginat o altă metodă de a indica factorialul unui număr. Astfel, el ştie că un număr natural nenul se poate descompune în factori primi. De exemplu 720 poate fi scris ca 24*32*51. Gigel codifică descompunerea în factori primi astfel: 4 2 1 însemnând faptul că în descompunerea lui 720 în factori primi apare factorul 2 de 4 ori, factorul 3 apare de două ori şi factorul 5 apare o dată. Cu alte cuvinte, Gigel indică pentru fiecare număr prim ≤ n puterea la care acesta apare în descompunerea în factori primi a lui n!.

Scrieţi un program care să citească o secvenţă de numere naturale nenule şi care să afişeze în modul descris în enunţ factorialele numerelor citite.

Detalii

Problema Factori Operații I/O factori.in/factori.out
Limita timp 0.2 secunde Limita memorie Total: 2 MB / Stivă 1 MB
Id soluție #49599089 Utilizator Eduard Darabanti (EdyD99)
Fișier factori.cpp Dimensiune 1.12 KB
Data încărcării 08 Martie 2024, 15:25 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare

factori.cpp: In function 'void eratostene()':
factori.cpp:17:25: warning: array subscript is above array bounds [-Warray-bounds]
         era[i]=1; cont[i]=0;

                         ^

Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
1 0 secunde OK. 10 10
2 0 secunde OK. 10 10
3 0 secunde OK. 10 10
4 0 secunde OK. 10 10
5 0.032 secunde OK. 10 10
6 0.02 secunde OK. 10 10
7 0.008 secunde OK. 10 10
8 0.012 secunde OK. 10 10
9 0.044 secunde OK. 10 10
10 0.148 secunde OK. 10 10
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Factori face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.