Detalii evaluare #42790924

Rezumat problemă

#2675 scara1

Domnul G are de urcat o scară cu n trepte. În mod normal, la fiecare pas pe care îl face, el urcă o treaptă. Pe k dintre aceste trepte se află câte o sticlă cu un număr oarecare de decilitri de apă, fie acesta x. Dacă bea toată apa dintr-o astfel de sticlă, forța și mobilitatea lui G cresc, astfel încât, la următorul pas el poate urca până la x trepte, după care, dacă nu bea din nou ceva, revine la “normal”. Sticlele cu apă nu costă nimic. Cantitatea de apă conținută de aceste sticle poate să difere de la o treaptă la alta.
Pe j trepte se află câte o sticlă cu băutura energizantă. Şi pentru aceste sticle, cantitatea de băutură energizantă poate să difere de la o treaptă la alta. Să presupunem că într-una dintre aceste sticle avem y decilitri de băutură energizantă. Dacă bea q (q ≤ y) decilitri dintr-o astfel de sticlă, la următorul pas G poate urca până la 2q trepte, după care şi în acest caz, dacă nu bea din nou ceva, el revine la “normal”. Însă băutura energizantă costă: pentru o cantitate de q decilitri consumaţi, G trebuie să plătească q lei grei.
Pot exista trepte pe care nu se află nici un pahar, dar şi trepte pe care se află atât o sticlă cu apă cât şi una cu băutură energizantă. În astfel de situaţii, nu are rost ca G să bea ambele băuturi deoarece efectul lor nu se cumulează; el poate alege să bea una dintre cele două băuturi sau poate să nu bea nimic.
Determinaţi p, numărul minim de paşi pe care trebuie să îi facă G pentru a urca scara, precum şi suma minimă pe care trebuie să o cheltuiască G pentru a urca scara în p paşi.

Detalii

Problema scara1 Operații I/O scara.in/scara.out
Limita timp 0.1 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #42790924 Utilizator Gavrila Cristian (C_R_I_S_T_I)
Fișier scara1.cpp Dimensiune 1.33 KB
Data încărcării 17 Martie 2023, 10:53 Scor / rezultat 10 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
1 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
2 0 secunde OK. 10 10
3 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
4 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
5 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
6 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
7 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
8 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
9 0 secunde Raspuns gresit. 10 0
Punctaj total 10

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema scara1 face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.