Detalii evaluare #42717092

Rezumat problemă

#1490 Musca

Ferma lui Algo arată ca o gospodărie mare, în care îşi găsesc locul multe animale şi sunt cultivate pe suprafeţe întinse legume, cereale şi pomi fructiferi. În acest an, pomii a fost atacaţi de o musculiţă care le distruge fructele. Algo a căutat o soluţie pentru îndepărtarea musculiţelor, dar nu a găsit una eficientă. A observat însă că musculiţele sunt sensibile la fum. Aşa că a construit un dispozitiv alcătuit din două ţevi, cu care poate să tragă în acelaşi timp, pe aceeaşi direcţie, dar în sens invers, două baloane speciale umplute cu fum. La fiecare acţionare a dispozitivului sunt lansate cu aceeaşi viteză cele două baloane, care se sparg şi împrăştie fumul la contactul cu copacul.

Deoarece baloanele speciale şi tehnologia lui de a le umple cu fum sunt costisitoare, Algo îşi propune să alunge dăunătorii folosind cât mai eficient resursele. Astfel el vrea să folosească cât mai puţine baloane şi caută posibilitatea de a amplasa dispozitivul într-un punct din fermă care să îi permită trageri eficiente, adică să poată trage în toți pomii din fermă și la fiecare tragere să atingă doi pomi în acelaşi timp.

Determinaţi dacă este posibil să găsească acest punct.

Olimpiada locală de informatică, Prahova, 2016

Detalii

Problema Musca Operații I/O musca.in/musca.out
Limita timp 0.5 secunde Limita memorie Total: 64 MB / Stivă 8 MB
Id soluție #42717092 Utilizator instagram : daryuf_25 (is back) (DaryuF)
Fișier musca.cpp Dimensiune 1.07 KB
Data încărcării 15 Martie 2023, 12:01 Scor / rezultat 100 puncte

Evaluare


Mesaj compilare


Rezultat evaluare

Test Timp Mesaj evaluare Scor posibil Scor obținut
0 0 secunde OK. 10 10
1 0 secunde OK. 10 10
2 0 secunde OK. 10 10
3 0 secunde OK. 10 10
4 0 secunde OK. 10 10
5 0 secunde OK. 10 10
6 0 secunde OK. 10 10
7 0 secunde OK. 10 10
8 0 secunde OK. 10 10
9 0 secunde OK. 10 10
Punctaj total 100

Cum funcționează evaluarea?

www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:

  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unui program complet
  • probleme la care rezolvarea presupune scrierea unei secvențe de program - câteva instrucțiuni, o listă de declarații, una sau mai multe funcții, etc.

Problema Musca face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:

  • Programul sursă este compilat folosind compilatorul corespunzător. Dacă în urma compilării se obțin erori sau avertismente, acestea sunt afișate în această pagină.
  • Dacă programul a fost compilat, executabilul obținut va fi rulat, furnizându-i-se unul sau mai multe seturi de date de intrare, în concordanță cu restricțiile specifice problemei. Pentru fiecare set de date se obține un anumit punctaj, în raport cu corectitudinea soluției tale.

Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.