#3696
taxa
Miruna se pregăteşte de vacanţa de vară. Ea a hotărât deja că împreună cu un grup de colegi să facă o excursie în regatul INFO unde moneda locală se numeşte BOSS. A studiat deja harta acestei zone şi a aflat multe lucruri interesante. Ea ştie că regatul se află pe o insula cu suprafaţa uscatului sub forma dreptunghiulară ce poate fi reprezentată ca o matrice cu N
linii şi M
coloane în care fiecare element este un cod pentru un tip de obiectiv turistic ce poate fi vizitat. Deoarece sosirea şi plecarea de pe insulă se face cu avionul, ea cunoaşte poziția (l0,c0)
unde va fi debarcată şi poziţia (lf,cf)
unde va fi plecarea de pe insulă. Ea se poate deplasa pentru vizitarea obiectivelor turistice doar în celule vecine pe cele opt direcţii (N
, S
, E
, V
, NE
, NV
, SE
, SV
), iar dacă nouă poziţie are alt cod decât cel din care venise la pasul precedent, atunci trebuie să plătească o taxa de vizitare egală cu produsul codurilor celor doua zone (exprimată tot în moneda locală, BOSS!!!). Miruna ar dori să afle care ar fi suma minimă necesară pentru a se deplasa până la locul de plecare de pe insulă. Dându-se configuraţia regatului şi poziţiile de plecare şi sosire, să se determine suma minimă necesară
deplasării.
ONI 2013, Clasa a X-a
Problema | taxa | Operații I/O |
taxa.in /taxa.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 0.5 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #42360899 | Utilizator | |
Fișier | taxa.cpp | Dimensiune | 1.55 KB |
Data încărcării | 02 Martie 2023, 16:27 | Scor / rezultat | 0 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
0 | 0 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
1 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
2 | 0.088 secunde | Raspuns gresit. | 10 | 0 | ||
3 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
4 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
5 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
6 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
7 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
8 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
9 | Depășit | Limita de timp depășită | 10 | 0 | ||
Punctaj total | 0 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema taxa face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.