#2192
Talent
Românii au talent! Atraşi de marele premiu oferit de organizatorii concursului Românii au talent, la preselecţia organizată la Piatra Neamţ au venit foarte mulţi români să demonstreze că au talent.
La înscriere, fiecare participant a primit câte un număr de concurs, reprezentat de un număr natural nenul. Unii dintre participanţi pot avea statut special, fiind admişi direct în semifinale, ca urmare a rezultatelor deosebite obţinute la ediţiile anterioare, numărul de concurs primit de aceştia având proprietatea că toate cifrele lui pot fi aranjate astfel încăt să formeze un număr palindrom.
Printre numerele de concurs primite de participanţii cu statut special, există numere care au în scrierea lor zecimală un număr maxim de cifre distincte. Cel mai mic dintre aceste numere reprezintă numărul de concurs al participantului VIP.
Scrieţi un program care citeşte numărul natural n
(reprezentând numărul de participanţi înscrişi la concurs), n
numere naturale (reprezentând numerele de concurs ale celor n participanţi) şi determină:
a) numărul x
de participanţi admişi direct în semifinale;
b) numărul y
de concurs al participantului VIP
, dacă există un astfel de participant printre cei înscrişi.
OniGim 2011, clasa a VI-a
Problema | Talent | Operații I/O |
talent.in /talent.out
|
---|---|---|---|
Limita timp | 1 secunde | Limita memorie |
Total: 64 MB
/
Stivă 8 MB
|
Id soluție | #22156984 | Utilizator | |
Fișier | talent.cpp | Dimensiune | 779 B |
Data încărcării | 27 Martie 2020, 13:58 | Scor / rezultat | 50 puncte |
Test | Timp | Mesaj evaluare | Scor posibil | Scor obținut | ||
---|---|---|---|---|---|---|
1 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
2 | 0 secunde | Corect a).Corect b). | 10 | 10 | ||
3 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
4 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
5 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
6 | 0 secunde | Gresit a)Gresit b) | 10 | 0 | ||
7 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
8 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
9 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
10 | 0 secunde | Gresit a)Corect b). | 10 | 5 | ||
Punctaj total | 50 |
www.pbinfo.ro permite evaluarea a două tipuri de probleme:
Problema Talent face parte din prima categorie. Soluția propusă de tine va fi evaluată astfel:
Suma punctajelor acordate pe testele utilizate pentru verificare este 100. Astfel, soluția ta poate obține cel mult 100 de puncte, caz în care se poate considera corectă.