Articole

În orice sistem de calcul, datele – de orice tip – se memorează sub formă de numere. Mai mult, acestea se reprezintă în baza 2. În consecință, pentru a memora în calculator caractere este necesară utilizarea unei reprezentări a caracterelor prin numere. O astfel de reprezentare este Codul ASCII.

Introducere

ASCII este o formă de reprezentare în calculator a caracterelor folosită în toate limbajele de programare studiate în liceu, alături eventual de alte reprezentări.

Codul ASCII standard codifică caracterele folosind 7 biți, astfel că permite codificarea a 27=128 caractere. Nu sunt prea multe! De fapt sunt codificate numai literele din alfabetul englez, cifrele de la 0 la 9, semnele de punctuație și operatorii, precum și alte simboluri. Lipsesc cu desăvârșire literele specifice altor alfabete latine (așa numite litere cu diacritice, precum ar fi ă Ă î Î â Â ș Ș ț Ț ş Ş Ţ ţ (observăm că sunt două feluri de Ș și doua feluri de Ţ, dar despre acest fapt vom discuta în alt articol ), precum și literele din alte alfabete: chirilic, ebraic, arab, chinez, etc. Pentru memorarea acestor litere se poate folosi codul ASCII Extins, sau codul UNICODE.

Prin codul ASCII, fiecărui caracter reprezentat în acest cod i se asociază un număr. Aceste numere (numite chiar coduri ASCII) se găsesc în intervalul 0 .. 127. Caracterele ASCII se împart în două categorii:

• caractere imprimabile – cele cu codurile ASCII în intervalul 32 126, inclusiv capetele: aici se regăsesc toate caracterele care au o reprezentare grafică bine determinată:
  • literele mari: A ... Z,
  • literele mici: a ... z,
  • cifrele 0 .. 9,
  • semnele de punctuaţie .,:;!?'"
  • caractere ce reprezintă operaţii aritmetice sau de alt tip: + - / * <> = (){}[]
  • alte caractere: ~`@#$%^&_\|
  • caracterul spaţiu
• caracterele neimprimabile, sau de control – cu codurile 0 .. 31 și 127. Ele erau folosite mai demult pentru a controla transmiterea datelor. Caracterele neimprimabile nu au o reprezentare grafică bine determinată – în funcţie de sistemul operare folosit, reprezentările grafice ale acestor caractere pot fi foarte diferite, sau chiar să lipsească cu totul. Dintre aceste caractere amintim două, de o importanţă mai mare în limbajele de programare studiate:
  • caracterul cu codul 0, numit și caracter nul, notat în C++ cu '\0' – reprezintă finalul unui șir de caractere în memorie
  • caracterul cu codul 10, numit Line Feed, notat în C++ cu '\n' – produce trecerea la rând nou atunci când este afișat pe ecran sau într-un fișier.

Observaţii utile

• literele mari și literele mici sunt diferite – au coduri ASCII diferite
• codurile ASCII ale literelor mari (sau mici) sunt în ordine: 'A' are codul 65, 'B' are codul 66, .. , 'Z' are codul 90. Două caractere consecutive în alfabet au coduri ASCII consecutive! De asemenea, litera 'a' are codul 97, etc.
• codurile ASCII ale literelor mici sunt mai mari decât codurile ASCII ale literelor mari ('a' > 'Z') și diferenţa între codurile ASCII a două litere (mică – mare) este 32.
• cifrele au coduri consecutive: caracterul '0' are codul 48, caracterul '1' are codul 49, etc. *Observăm că caracterul '0' nu are codul ASCII 0, ci 48.
• caracterul spaţiu este un caracter imprimabil. Spațiul are codul ASCII 32.

Tabel ASCII

Imagine preluată de pe Wikipedia.

Conversie

Formularul de mai jos realizează conversia între un caracter și codul său ASCII. Rezultatele sunt consistente pentru caracterele imprimabile!