Lista de probleme 2

Etichete

#1538 SudEst

Fermierul Ion deţine un teren de formă pătrată, împărţit în NxN pătrate de latură unitate, pe care cultivă cartofi. Pentru recoltarea cartofilor fermierul foloseşte un robot special proiectat în acest scop. Robotul porneşte din pătratul din stânga sus, de coordonate (1,1) şi trebuie să ajungă în pătratul din dreapta jos, de coordonate (N, N). Traseul robotului este programat prin memorarea unor comenzi pe o cartelă magnetică. Fiecare comandă specifică direcţia de deplasare (sud sau est) şi numărul de pătrate pe care le parcurge în direcţia respectivă. Robotul strânge recolta doar din pătratele în care se opreşte între două comenzi.

Din păcate, cartela pe care se află programul s-a deteriorat şi unitatea de citire a robotului nu mai poate distinge direcţia de deplasare, ci numai numărul de paşi pe care trebuie să-i facă robotul la fiecare comandă. Fermierul Ion trebuie să introducă manual, pentru fiecare comandă, direcţia de deplasare.

Scrieţi un program care să determine cantitatea maximă de cartofi pe care o poate culege robotul, în ipoteza în care Ion specifică manual, pentru fiecare comandă, direcţia urmată de robot. Se va determina şi traseul pe care se obţine la recolta maximă.

#1536 Ecuatii

Să considerăm ecuaţii de gradul I, de forma: expresie_1=expresie_2. Expresiile specificate sunt constituite dintr-o succesiune de operanzi, între care există semnul + sau semnul - (cu semnificaţia binecunoscută de adunare, respectiv scădere). Fiecare operand este fie un număr natural, fie un număr natural urmat de litera x (litera x reprezentând necunoscuta), fie doar litera x (ceea ce este echivalent cu 1x).

De exemplu: 2x-5+10x+4=20-x. Observaţi că în ecuaţiile noastre nu apar paranteze şi necunoscuta este întotdeauna desemnată de litera mică x.

Scrieţi un program care să rezolve ecuaţii de gradul I, în formatul specificat în enunţul problemei.